Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a dispus de compatrioata sa Laura Ioana Paar cu 6-4, 6-7 (6), 6-0.

Cîrstea (29 ani, 93 WTA) a obţinut a doua sa victorie într-o zi, în două ore şi 9 minute, după ce în prima parte a zilei a trecut de belgianca Kirsten Flipkens, a cincea favorită, cu 7-6 (6), 6-2, într-o oră şi 44 de minute.

În duelul cu cvasinecunoscuta Paar (fostă Andrei), ajunsă în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, Cîrstea s-a desprins în primul set la 3-3, câştigând cu 6-4. În actul secund, Paar (30 ani, 301 WTA) a condus cu 2-0, Cîrstea a câştigat cinci ghemuri la rând, dar nu reuşit să încheie conturile, ratând două mingi de meci la 5-4. Cele două au ajuns în tiebreak, unde Laura Paar a reuşit să încline balanţa şi să ia setul cu 7-6 (6). Cîrstea a dominat categoric setul decisiv, adjudecat cu 6-0, în 28 de minute.

Cîrstea câştigase singurul său duel cu Laura Andrei în 2006, la Bucureşti, cu 6-2, 6-4, în optimile unui turneul ITF.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 4.980 euro şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu sârboaica Nina Stojanovic (22 ani, 247 WTA), venită din calificări, care a dispus în optimi de Sara Sorribes Tormo (Spania) cu 6-1, 0-6, 6-3.

Paar, care are drept cea mai bună clasare a sa în clasamentul WTA locul 280 (15 iulie 2013), a venit din calificări şi va primi un cec de 2.742 euro şi 48 de puncte WTA.

În primul tur la dublu, Andreea Mitu şi rusoaica Alexandra Panova au fost învinse miercuri de cuplul Sharon Fichman (Canada)/Nicole Melichar (SUA) cu 6-3, 4-6, 10-6, în primul tur al probei de dublu la Nurnberg. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.