Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O asociaţie britanică de luptă împotriva comoţiilor cerebrale (Headway) a solicitat Uniunii europene de fotbal (UEFA) să investigheze incidentul în care elveţianul Fabian Schaer şi-a pierdut cunoştinţa în meciul cu Georgia, dar i s-a permis apoi să rămână pe teren, relatează Reuters.

Schaer a căzut lat pe teren după o coliziune cu georgianul Jemal Tabidze în minutul 24 al meciului câştigat sâmbătă de Elveţia, în deplasare, cu scorul de 2-0, în preliminariile EURO 2020. Medicii din staff-ul Elveţiei i-au acordat un scurt tratament şi l-au lăsat pe jucător să intre iar pe teren.

După ce a văzut reluarea incidentului, Schaer a mărturisit pentru ziarul Blick că nu îşi mai aduce aminte de acea coliziune: ''Arată îngrozitor. Nu îmi mai amintesc nimic. Am fost dus câteva secunde. Craniul îmi este tare, am avut dureri în gât şi o vânătaie pe frunte, dar a meritat''.

Fundaşul lui Newcastle United nu a mai fost însă inclus în lotul pentru meciul cu Danemarca de marţi.

''Aş fi vrut să joc, ca întotdeauna, şi să dau totul pentru naţională şi Elveţia'', a spus Schaer într-un comunicat al Federaţiei elveţiene de fotbal.

Headway a solicitat ca UEFA să analizeze incidentul, pentru că protejarea jucătorilor de comoţii face parte dintr-o dezbatere care ia tot mai mare amploare în sport şi sindicatul mondial al jucătorilor (FIFPro) a criticat modul în care sunt aplicate protocoalele curente în cazul comoţiilor în fotbalul profesionist.

''Pur şi simplu, decizia de a-i permite lui Fabian Schaer să revină pe teren după ce a suferit comoţie clară nu a fost doar incredibil de periculoasă, dar şi o clară abatere de la datorie. Comentariile jucătorului de după meci sunt profund deranjante şi arată din nou lipsa de conştientizare şi de înţelegere între jucători. UEFA trebuie să lanseze imediat o anchetă pentru acest incident'', a declarat Peter McCae, director executiv al Headway, pentru BBC. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.