Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că slovena Polona Hercog a jucat ''incredibil'' în meciul de duminică, din runda a treia a turneului WTA de la Miami, câştigat de reprezentanta noastră cu 5-7, 7-6 (1), 6-2, după aproape trei ore de joc.

"Nu a fost deloc uşor. Cred că nivelul a fost foarte, foarte înalt. Hercog a jucat incredibil. Dacă va continua să joace aşa poate fi uşor în top 20. Cred că amândouă am făcut un meci mare. Sunt foarte fericită că am putut câştiga în cele din urmă. Am depus mult efort'', a declarat Halep la conferinţa de presă, citată de site-ul WTA.

 


"Primele două seturi au fost dificile pentru că Hercog a servit foarte, foarte puternic. A lovit bine şi pe forehand şi backhand, cu slice, a fost foarte greu să fac puncte. Nu a greşit şi a fost greu pentru mine. A fost un meci de nivel foarte, foarte înalt", a mai spus românca.

Halep a afirmat că Hercog ''a obosit un pic pe final'', iar ea a făcut un pas în faţă şi a fost mai agresivă.

 


Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami a fost o semifinală, în 2015, pierdută în faţa americancei Serena Williams, românca fiind acum pentru a patra oară în ultimii cinci ani în optimile de finală. Următoarea adversară va fi Venus Williams, triplă campioană la Miami Open.

"Cu Venus e de fiecare dată dificil. Nu pot spune că va fi mai uşor deoarece am câştigat ultimele meciuri contra ei. Voi fi motivată, pregătită să joc. Sper că voi fi la sută la sută la ora meciului. Am şansa mea, dar trebuie să fiu concentrată'', a subliniat Halep.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.