

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă clar de echipa Franţei, cu scorul de 28-18 (15-8), joi seara, la Clermont-Ferrand, în prima zi a puternicului turne Golden League.
Campioana europeană şi mondială s-a impus fără probleme în acest meci, în faţa unei echipe experimentale aliniate de selecţionerul României, antrenorul Ambros Martin.
Tricolorele, care au ratat nu mai puţin de patru aruncări de la 7 metri în prima repriză, au făcut faţă rareori vicecampioanei olimpice. Începutul de meci a fost mai bun pentru România, care a condus cu 1-0 şi 3-2, dar apoi a încasat cinci goluri la rând, nereuşind să marcheze timp de zece minute, 7-3 (15). Franţa a condus la pauză cu 15-8, iar în min. 42 diferenţa de pe tabelă a ajuns la nouă goluri, 21-12. România s-a apropiat de două ori la şase goluri, 21-15 şi 22-16, dar Franţa şi-a mărit din nou ecartul pe final, câştigând cu 28-18.
Pentru gazde au marcat Manon Houette 9 goluri, Alexandra Lacrabere 3, Meline Nocandy 3, Allison Pineau 2, Siraba Dembele Pavlovic 2, Estelle Nze Minko 2, Blandine Dancette 2, Laura Flippes 2, Beatrice Edwige 1, Pauline Coatanea 1, Astride Ngouan 1.
Golurile echipei României au fost înscrise de Crina Pintea 4, Cristina Laslo 3, Andreea Popa 3, Mădălina Zamfirescu 2, Nicoleta Dincă 1, Gabriela Perianu 1, Cristina Boian 1, Claudia Constantinescu 1, Daria Bucur 1, Yulyia Dumanska (portar) 1.
În celălalt meci al competiţiei, Norvegia a dispus cu scorul de 31-20 de Danemarca.
Următoarele meciuri vor avea loc pe 23 martie, la Boulazac, România - Norvegia (18:00) şi Franţa - Danemarca (20:30).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)
Sursa foto: FRH - Federația Română de Handbal / Facebook
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |