Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fundaşul stânga Cristian Ganea, de la echipa spaniolă de ligă secundă Numancia, a devenit indisponibil pentru meciurile pe care naţionala de fotbal a României se va susţine împotriva Suediei (23 martie) şi Insulelor Feroe (26 martie), potrivit site-ului FRF.

Ganea s-a prezentat marţi, în cantonamentul echipei naţionale de la Mogoşoaia, cu probleme medicale, după întâlnirea disputată cu echipa de club luni seara. În urma investigaţiilor efectuate de staff-ul medical al tricolorilor, s-a constatat că tricolorul a suferit o leziune fibrilară de gradul 1 la nivelul gambei stângi.

Întrucât perioada de recuperare este de două săptămâni, Cristi Ganea nu va fi apt pentru debutul naţionalei în preliminarii. Jucătorul va rămâne în cantonament până joi pentru a continua tratamentul, dar nu va face deplasarea în Suedia împreună cu echipa naţională, urmând a reveni la echipa de club.

Selecţionerul Cosmin Contra nu va chema alt jucător în locul lui Ganea, precizează sursa menţionată.

Contra nu va putea conta pe mai mulţi jucători importanţi ai echipei naţionale, precum atacanţii Florin Andone, George Ţucudean, mijlocaşul Gheorghe Grozav, fundaşul Vlad Chiricheş.

România întâlneşte Suedia, pe 23 martie, de la ora 19:00, în deplasare, urmând ca pe 26 martie, de la ora 21:45, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, să înfrunte reprezentativa Insulelor Feroe.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.