Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jack Grealish, mijlocaşul echipei engleze de fotbal Aston Villa, a fost lovit de un suporter al clubului Birmingham City, duminică, în cursul derby-ului dintre cele două mari rivale din liga secundă engleză, acesta fiind al treilea incident de gen din Regatul Unit în ultimele zece zile, informează AFP.

Grealish se afla în careul lui Birmingham City când un bărbat a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul, după doar zece minute de joc.

Căpitanul echipei Aston Villa s-a prăbuşit la pământ, în timp ce coechipierii săi Glenn Whelan şi Tammy Abraham i-au sărit în ajutor. Jucătorul agresat, deşi furios, a putut relua meciul.

Suporterul violent a fost imobilizat de oamenii de pază ai stadionului şi escortat apoi în afara arenei de poliţie.

În ciuda acestui incident, Grealish a reacţionat perfect şi a înscris golul victoriei echipei sale pe terenul lui Birmingham City, în min. 70 (1-0). După gol, jucătorul a sărit în faţa peluzei fanilor lui "Villa", primind un cartonaş galben.

"Mă pregăteam pentru o fază de joc şi am simţit o lovitură în obraz. Este o rivalitate evidentă în fotbal, dar nu cred că ar trebui să se întâmple aşa ceva", a spus Grealish la finalul meciului.

Derby-urile dintre cele două echipe din Birmingham sunt în mod constant marcate de incidente. Duminică dimineaţă, grupuri de fani s-au ciocnit pe străzi până la intervenţia poliţiei.

Agresiunea lui Grealish este a treia din fotbalul britanic în ultimele săptămâni.

Vinerea trecută, căpitanul lui Glasgow Rangers, James Tavernier, a fost agresat de un fan de la Hibernian, în cursul unui meci la Edinburgh. Cu o săptămână înainte, fanii lui Hibernian au aruncat cu o sticlă în direcţia unui jucător de la Celtic care se pregătea să execute un corner.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.