COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Naomi Osaka a recunoscut că resimte presiunea de a fi N.1 mondial al tenisului feminin, iar câteva jucătoare de top, printre care românca Simona Halep, fostul lider, îi recomandă tinerei japoneze să aibă răbdare, scrie site-ul WTA.

Naomi Osaka, 21 de ani, a pierdut marţi, la Dubai, primul său meci din postura de lider mondial, 3-6, 3-6 cu Kristina Mladenovic (Franţa).

"Într-un fel, nu cred că înţeleg cu adevărat poziţia în care sunt. Anul trecut eram departe de acest loc în clasament. Lumea nu mă băga în seamă. Era o situaţie cu care mă simt bine", a declarat Osaka după meciul cu Mladenovic.

Simona Halep ştie cum este ca speranţele unei ţări întregi să fie îndreptate asupra sa. Ea a urcat spectaculos în clasament în 2013, după trei ani a devenit lider mondial, iar după alţi doi a câştigat primul său turneu de Mare Şlem.

"Nimeni nu are sau nu a avut ce am avut eu în România. Credeţi-mă că sunt puternică, altfel n-aş fi putut rezista. Cel mai greu a fost în 2014, apoi anul următor, după care m-am obişnuit. Acum mă simt bine", a spus zâmbind Halep la finalul meciului de miercuri, de la Dubai, cu ucraineanca Lesia Ţurenko (6-3, 7-5).

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, fost N.2 mondial, ştie ce înseamnă impactul unei ascensiuni rapide. Dubla câştigătoare de la Wimbledon nu era în Top 30 când şi-a început ascensiunea în 2011.

"E timidă, probabil cum eram şi eu în acea perioadă. Mi-a fost cu adevărat greu atunci, desigur. O înţeleg foarte bine pe Naomi. (...) E N.1, câştigătoare de Mare Şlem, toată lumea vrea s-o bată ", a afirmat Kvitova, învingătoare miercuri în faţa americancei Jennifer Brady (7-5, 1-6, 6-3). Învinsă de Osaka în finala de la Australian Open, Kvitova a adăugat că ea a avut nevoie de cel puţin un an pentru a se obişnui cu luminile rampei.

Cum s-a întâmplat cu Halep, dar nu şi cu Osaka, jucătoarea cehă Karolina Pliskova a devenit lider mondial fără să-şi fi trecut în palmares vreun turneu de Mare Şlem.

Pliskova a spus despre Osaka: "Cred că presiunea trebuie să fi fost mai mare pentru ea după US Open, fiindcă atunci surpriza a fost mai mare ca acum. Acum a jucat atât de bine ca să câştige două turnee de Mare Şlem şi să fie N.1 mondial. Toată lumea se aşteaptă ca ea să câştige toate meciurile, fiindcă e cea mai bună. Am crezut că se descurcă bine cu presiunea, dar contează poate faptul că e aici, în Asia, şi e primul turneu pe care-l joacă. S-ar putea să mai aibă nevoie de câteva meciuri."
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.