COD GALBEN: 24-08-2019 ora 18 Intre 18:55 si 20:00 se va semnala frecvente descărcări electrice, averse care pot cumula 25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de dimensiuni mici in Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, noul lider al clasamentului mondial feminin, a declarat forfait pentru turneul WTA de la Doha (11-16 februarie), acuzând dureri de spate, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

"Sunt dezamăgită că mă retrag din turneul de la Doha, unde îmi doream să particip anul acesta şi să mă întâlnesc cu fanii mei", a precizat Osaka în comunicatul dat publicităţii de responsabilii competiţiei din capitala Qatarului.

Nu a fost oferit niciun detaliu legat de accidentarea japonezei, care nu a participat nici la turneul de la Hong Kong, în luna octombrie, tot din cauza problemelor la spate.

Retragerea japonezei Osaka reprezintă o lovitură dură pentru organizatori, care au precizat că, în aceste condiţii, principala favorită a turneului de la Doha devine românca Simona Halep, ocupanta locului al treilea în clasamentul WTA.

În vârstă de 21 ani, Naomi Osaka a reuşit să câştige ultimele două turnee de Mare Şlem, US Open şi Australian Open, ultimul dintre ele câştigat după o finală jucată contra cehoaicei Petra Kvitova, deţinătoarea titlului la Doha. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.