Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka, favorita numărul 4 şi locul 4 WTA, a câştigat sâmbătă finala feminină de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, învingând-o în trei seturi, 7-6 (7/2), 5-7, 6-4, pe cehoaica Petra Kvitova, a opta favorită, ocupanta locului 6 mondial.

Naomi Osaka s-a impus după două ore şi 27 minute de joc, ea reuşind 9 aşi pe parcursul meciului, faţă de 4 ai jucătoarei din Cehia, dar făcând 33 de greşeli neforţate faţă de 39 făcute de Kvitova.

La 21 de ani, Osaka va prelua luni şi şefia clasamentului internaţional, detronând-o pe românca Simona Halep, ea fiind prima jucătoare dintr-o ţară de pe continentul asiatic care devine lider al ierarhiei mondiale.

Osaka a devenit în septembrie, la US Open, prima japoneză care a câştigat un turneu de Mare Şlem, după o finală cu americanca Serena Williams, cu excepţia acesteia, fiind a treia jucătoare în ultimii 15 ani, după belgiencele Kim Clijsters şi Justine Henin, care se impune în două turnee majore consecutive.

Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon (2011 şi 2014), pierde pentru prima oară o finală de Mare Şlem în care a evoluat. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.