Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, miercuri, după ce a dispus de rusoaica Ana Blinkova în trei seturi, cu 4-6, 7-6 (2), 6-2.

Begu (28 ani, 76 WTA) s-a impus după două ore şi 37 de minute în faţa mai tinerei sale adversare (20 ani, 96 WTA), reuşind o revenire spectaculoasă.

Begu a condus în primul set cu 2-0 şi 3-1, dar Blinkova a întors scorul şi a trecut în avantaj (4-3), iar apoi s-a impus cu 6-4. În actul secund rusoaica a avut 5-2, dar Begu a egalat (5-5) şi a dus meciul în tiebreak, unde s-a impus cu 7-2. În decisiv, românca a condus ostilităţile şi a câştigat fără emoţii, cu 6-2.

Românca şi-a creat nu mai puţin de 18 mingi de break, din care a fructificat cinci (28%).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), care a trecut de belgianca Alison van Uytvanck (a opta favorită), cu 6-3, 6-2. Schmiedlova (24 ani, 77 WTA) are 3-2 în meciurile cu Begu, dar românca a câştigat ultimul duel, anul trecut, în primul tur la Roland Garros, cu 6-4, 5-7, 9-7.

Miercuri, în sferturile probei de dublu la Hobart au loc şi meciurile Monica Niculescu/Zhaoxuan Yang (China) - Raluca Olaru/Galina Voskoboeva (Kazahstan) şi Irina Begu/Mihaela Buzărnescu - Anastasia Potapova (Rusia)/Daiana Iastremska (Ucraina).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.