Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În ciuda trecerii anilor, Djokovic, Nadal şi Federer, toţi trecuţi de 30 de ani, şi-au impus în continuare dominaţia pe scena mondială a tenisului masculin în 2018, deşi au început să apară primele fisuri odată cu apariţia unor noi speranţe, scrie AFP.

Anii au trecut şi, chiar dacă nu seamănă unul cu altul, ei au reuşit să cucerească cele mai multe titluri. Desigur, "Big Four" şi-a pierdut anul acesta pasagerul clandestin: scoţianul Andy Murray, afectat de probleme la un şold, nu şi-a regăsit nivelul, nici rangul, iar viitorul său rămâne incert, în timp ce nici ceilalţi lideri nu au fost scutiţi de accidentări.

Sezonul lui Djokovic a debutat cu adevărat abia în luna martie, după o operaţie la cot şi şase luni de absenţă. Semestrul care a urmat (două titluri de Grand Slam, două titluri Masters 1.000) a făcut din jucătorul sârb, la 31 de ani, singurul jucător din istorie care a revenit pe locul numărul unu mondial după ce părăsise top 20 în cursul aceluiaşi sezon. O revenire inedită care a generat şi un mesaj clar: dacă sârbul a cunoscut o perioadă de îndoieli, aceasta a rămas în urmă.

"Eu cred că Novak (31 ani) poate fi la fel de performant la 36 de ani cum este Roger Federer", a apreciat recent fostul lider mondial Jim Courier în TennisWorld USA.

Remontarea sa fantastică poate fi nuanţată şi de absenţa lui Nadal în ultimul trimestru. Spaniolul, care a survolat prima jumătate de sezon în ciuda înfrângerii suferite în finala cu Federer de la Melbourne, cucerind al 11-lea său titlu la Roland Garros, a fost nevoit să se confrunte la final de sezon cu probleme fizice, o constantă în ultimii ani.

Constrâns să abandoneze la US Open în semifinala cu Del Potro, un alt jucător cu un reviriment convingător, Nadal (32 ani) nu a mai jucat apoi, încheind pe locul 2 mondial. Însă viitorul său şi nivelul său rămân intrinsec legate de forma sa fizică, poate mai mult decât alţii, ţinând cont de intensitatea jocului pe care îl practică.

"Eu cred că el mai are încă doi sau trei ani înaintea lui la cel mai înalt nivel dacă rămâne în formă fizică. Ce mă impresionează cel mai mult la el este motivaţia sa, care rămâne intactă. Sper ca el să nu se confrunte cu accidentări, pentru că este o problemă dificil de gestionat mai ales atunci când înaintezi în vârstă", a spus Juan Carlos Ferrero, un alt fost lider mondial, în paginile publicaţiei TennisWorld USA.

Foto: (c) WILL OLIVER / EPA

 

În privinţa lui Roger Federer, un pic mai în vârstă decât ceilalţi doi (37 ani), el a încheiat sezonul cu un titlu la Openul Australiei, două înfrângeri antologice în faţa lui Nadal la Wimbledon şi în faţa lui "Djoko" la Paris-Bercy, cu un loc pe podium. Elveţianul pare departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.

Dar trio-ul din fruntea tenisului, care şi-a adjudecat încă o dată toate turneele de Mare Şlem, o obişnuinţă începând din 2016, nu a domnit fără o rezistenţă. Noua generaţie a tenisului mondial a început să-şi spună cuvântul în acest sezon şi şi-a "arătat dinţii". Cel mai bun reprezentant său, germanul Alexander Zverev, în vârstă de 21 de ani, a câştigat Turneul Campionilor de la Londra la final de sezon, învingându-l pe Djokovic în finală, şi primul său Masters 1.000 la Roma.

Însă el nu este singurul reprezentant al tinerei generaţii care bate la poarta succesului, după ce tânărul rus Hacianov, în vârstă de 22 ani, a câştigat la Paris primul său Masters 1.000, eliminând patru din cei mai buni zece jucători ai lumii şi eşuând la puţin de top 10.

"El a arătat calitate şi a demonstrat de ce îl vom vedea mult în viitor", a asigurat Djokovic după înfrângerea din finala de la Paris. Dar tenisul mai are câţiva tenori tineri: grecul Stefanos Tsitsipas (21 ani) sau croatul Borna Coric (21 ani), care ar putea intra în această bătălie între generaţii. Dar tinerii lupi au totuşi un prag decisiv de trecut: să câştige un Mare Şlem, ceea ce nu au reuşit încă. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.