Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pugilistul ucrainean Vasili Lomaşenko şi-a adăugat titlul WBO la categoria uşoară centurii WBA a categoriei, după ce l-a învins la puncte pe portoricanul Jose Pedraza, deţinătorul titlului, sâmbătă în cadrul unei gale desfăşurate la arena Madison Square din New York.

Lomaşenko, care nu a reuşit să facă diferenţa înainte de finalul rundei a 12-a, l-a dominat pe adversarul său de la un capăt la altul, trimiţându-l la podea de două ori în repriza a 11-a, câştigând în final prin unanimitate.

În vârstă de 30 de ani, Lomaşenko şi-a trecut în cont a 12-a victorie, faţă de o singură înfrângere.

Dublul campion olimpic (2008, 2012) şi dublul campion mondial (2009, 2011) la amatori vrea să unifice categoria. Lomaşenko deţine şi titlul WBO la categoria super-pană, fiind primul boxer din istorie campion la trei categorii diferite, incluzând şi titlul WBO la pană deţinut între 2014 şi 2016, după doar 12 meciuri.

La rândul său, Pedraza, care şi-a pus în joc pentru prima oară titlul WBO cucerit în luna august, a suferit la 29 de ani a doua înfrângere dintr-o carieră de 25 de victorii.

În cadrul aceleeaşi gale, mexicanul Emanuel Navarrete şi-a adjudecat titlul WBO la categoria super-cocoş, punând capăt invincibilităţii ghanezului Isaac Dogboe, deţinătorul centurii din 2016 şi care şi-a pus în joc titlul pentru a cincea oară.
AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: www.boxingnewsonline.net

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.