Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) vrea limitarea numărului de jucători împrumutaţi de un club, dar şi înfiinţarea unei case de compensare pentru a redistribui indemnizaţia de formare şi comisioanele agenţilor, în cadrul unei reforme a transferurilor, a menţionat joi pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar.

FIFA prevede să limiteze "între 6 şi 8" numărul jucătorilor pe care un club îi poate împrumuta în fiecare sezon, potrivit acestei surse. Măsura vizează "garantarea echităţii sportive între cluburi" şi restrângerea unui fenomen care a văzut unele cluburi, mai ales engleze şi italiene, angajând un mare număr de jucători şi împrumutându-i imediat.

Altă propunere este înfiinţarea unei case de compensare, gestionată de o bancă, menită să colecteze şi să vireze către cluburile formatoare indemnizaţiile de formare prelevate la fiecare transfer.

FIFA intenţionează reintroducerea unui examen pentru obţinerea licenţei de către agenţi.

O "comisie a partenerilor", reunind ansamblul actorilor fotbalului şi condusă de canadianul Victor Montagliani, a primit din partea FIFA sarcina de a introduce măsuri care să reformeze piaţa transferurilor, dorinţă a preşedintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino.

Comisia se va reuni pe 24 septembrie la Londra. Ea va studia propunerile pregătite de o subcomisie, task-force prezidată de Montagliani şi alcătuită din cinci membri, printre care Michele Centenaro, secretar general al puternicei Asociaţii a cluburilor europene (ECA), Jonas Baer-Hoffmann, secretar general pentru Europa al FIFPro, sindicatul mondial al fotbaliştilor profesionişti, sau scoţianul Alasdair Bell, fost director juridic al UEFA, apropiat al lui Infantino, care l-a înlocuit recent pe elveţianul Marco Villiger în postul de director juridic al FIFA.

Contactată de AFP, FIFA a amintit că a "lansat în 2017 o revizuire a sistemului de transferuri".

FIFA a subliniat că în acest stadiu "nu a fost luată nicio decizie".

Dacă unele propuneri vor fi adoptate pe 24 septembrie la Londra, atunci vor fi supuse Consiliului FIFA, a cărui viitoare reuniune va avea loc pe 25 şi 26 octombrie la Kigali (Rwanda).

Unele propuneri sunt "departe de a se bucura de consens", a afirmat sursa contactată de AFP. Printre aceste propuneri se află limitarea efectivelor echipelor, pentru "a viza un echilibru competitiv" sau creşterea indemnizaţiilor de formare.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.