Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, cap de serie numărul 22, cu 6-2, 7-5, joi, la arenele Flushing Meadows din New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Românca (28 ani, 51 WTA) s-a înclinat după o oră şi 50 de minute în faţa unei foste câştigătoare a competiţiei (2006).

Şarapova (31 ani, 22 WTA) a controlat primul set, câştigat clar, cu 6-2. Cîrstea a jucat mai bine în actul secund, în care a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată, 4-4, dar a reuşit un nou break, la zero, şi a servit pentru set la 5-4. Rusoaica a reuşit să câştige contra serviciului, iar apoi a tranşat setul în favoarea sa, cu 7-5.

Sorana Cîrstea a avut un as, a comis 4 duble greşeli şi 32 de erori neforţate, adunând 22 de mingi direct câştigătoare. Şarapova a reuşit 5 aşi, a comis 10 duble greşeli, a avut 26 de winners şi a făcut 33 de erori neprovocate.

Şarapova câştigase şi prima sa confruntare cu Cîrstea, în 2012, în turul al doilea la Beijing, cu 6-2, 6-2.

Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 93.000 dolari şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a rusoaicei va fi letona Jelena Ostapenko, a zecea favorită. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.