Temperaturile de peste 35 de grade Celsius şi umiditatea accentuată au perturbat meciurile de marţi de la US Open, ultimul turneu de tenis de Mare Şlem al anului.
Marţi, abandonurile au înflorit pe terenurile newyorkeze de la Flushing Meadows, începând cu argentinianul Leonardo Mayer şi continuând cu lituanianul Ricardas Berankis şi italianul Stefano Travaglia, victima unor crampe musculare. Lista a fost completată apoi de rusul Mihail Iujnîi şi sârbul Filip Krajinovic. Şi românul Marius Copil a abandonat, din cauza unor probleme medicale, în setul al treilea al meciului cu croatul Marin Cilic.
"Condiţiile extreme" i-au determinat pe organizatori să acorde "zece minute de pauză între al treilea şi al patrulea set" la simplu masculin, o regulă introdusă în premieră la US Open şi care va fi prelungită "de la o zi la alta".
Sârbul Novak Djokovic, care a trecut în primul set de ungurul Marton Fucsovics (6-3, 3-6, 6-4, 6-0), a avut şi el de înfruntat căldura şi umiditatea excesivă. "La finalul setului trei, eu m-am simţit mai bine, am lovit mai bine mingea. Înainte, eram pe modul supravieţuire. Mă rugam să mă simt mai bine", a recunoscut Djokovic, care a precizat că a folosit gheaţă din plin, ca şi adversarul său, în cele zece minute de pauză acordate celor doi jucători.
AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.