Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi cel olandez Jean-Julien Rojer a câştigat titlul în proba de dublu a turneului ATP de la Winston-Salem (Carolina de Nord), dotat cu premii totale de 691.415 dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-2 de cuplul Jamie Cerretani (SUA)/Leander Paes (India).

Tecău şi Rojer, favoriţii numărul doi şi deţinătorii titlului, s-au impus în 67 de minute, profitând de cele 8 duble greşeli ale adversarilor. Învingătorii nu şi-au pierdut niciodată serviciul, salvând patru mingi de break.

Tecău şi Rojer i-au mai învins pe Cerretani şi Paes, chiar anul acesta, în finală la Dubai, cu 6-2, 7-6 (2).

Cuplul româno-olandez, care are de apărat titlul la US Open, va fi recompensat pentru victoria de la Winston-Salem cu 38.120 dolari şi 250 de puncte ATP la dublu.

Pentru Tecău a fost a 53-a finală de dublu din carieră şi a doua din 2018, ambele câştigate.

Horia Tecău are acum 35 de titluri câştigate la dublu şi 18 finale pierdute. A câştigat 18 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, Bucureşti, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing şi Valencia, trei în 2015 la Rotterdam, Wimbledon şi Turneul Campionilor de la Londra, unul în 2016, la Madrid, şi în 2017, la Dubai, Geneva, Winston-Salem, US Open, la Dubai şi Winston-Salem în 2018), pierzând patru finale, în 2014 la Rotterdam, în 2015 la Sydney şi Nisa şi în 2016 la Cincinnati.

Are şi trei titluri cu Max Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar în 2016 alături de Florin Mergea la Bucureşti. Horia a ieşit învingător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 18 finale la dublu: în 2016 la Jocurile Olimpice (alături de Florin Mergea) şi la Cincinnati, 2015 la Sydney şi Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.