Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

FCSB a încheiat la egalitate în deplasare cu echipa croată Hajduk Split, scor 0-0, în meciul disputat joi pe stadionul Poljud, în manşa întâi a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal.

Dominată în prima repriză, dar cu o evoluţie în creştere după minutul 46, FCSB a obţinut un rezultat promiţător, în faţa unui adversar agresiv, pe un gazon foarte prost şi pe o temperatură ridicată.

Hajduk a început meciul cu intervenţii dure, iar FCSB a replicat printr-o intervenţie tare a lui Gnohere.

Gazdele au fost destul de periculoase în minutul 8, la o ezitare a lui Bălgrădean. Ocazii clare au avut Fomitschow (min. 12), Juranovic (13) şi Vucur (22). După o perioadă mai calmă, Ivanovski s-a remarcat cu o lovitură de cap (36).

Bucureştenii nu au avut nicio fază notabilă în prima repriză. Momcilovic a fost înlocuit în min. 45, după ce a suferit o întindere.

Dennis Man, cu o evoluţie ştearsă, a fost schimbat la pauză de Jakolis.

Teixeira a şutat de la distanţă în debutul reprizei secunde, deşi ar fi putut pasa (48). Echipa lui Dică a avut o acţiune bună în min. 53, dar mingea nu a ajuns la Gnohere.

Hajduk, în criză de idei, a fost rareori periculoasă în a doua jumătate a meciului, în condiţiile suprafeţei de joc execrabile. Bălaşa a avut o intervenţie bună la una din rarele faze importante ale croaţilor din actul secund.

Bălgrădean a avut o paradă de excepţie la cea mai mare ocazie a meciului, la lovitura de cap a lui Said din ultimul minut al timpului regulamentar, iar după un minut s-a remarcat din nou.

FCSB a avut primul şut pe poartă la singura sa mare ocazie, prin Moruţan, în al cincilea minut de prelungire, portarul apărând execuţia venită după un un-doi cu Teixeira.

Românul Steliano Filip nu a fost în lotul lui Hajduk pentru această partidă. Antonio Jakolis, fotbalistul croat al lui FCSB, a trecut pe la Hajduk, în timp ce Mirko Ivanovski, jucătorul macedonean al echipei din Split, a evoluat în Liga I la Astra Giurgiu şi CFR Cluj.

Returul va avea loc pe 9 august, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Hajduk a întâlnit de cinci ori echipe româneşti în cupele europene şi a obţinut de fiecare dată calificarea.

În turul 2 preliminar, FCSB a eliminat-o pe Rudar Velenje (Slovenia) după două victorii, 2-0 în deplasare şi 4-0 acasă.

Dacă va trece de Hajduk, FCSB va întâlni în play-off-ul competiţiei învingătoarea dintre Rapid Viena şi Slovan Bratislava.

Hajduk Split - FCSB 0-0
Split - Stadionul Poljud
Europa League - turul III preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:

 

Hajduk Split: 70. Josip Posavec - 17. Josip Juranovic (căpitan), 4. Bozo Mikulic, 29. Stipe Vucur, 3. Borja Lopez, 31. Andre Fomitschow - 10. Mijo Caktas, 5. Hamza Barry (9. Marko Futacs, 76), 24. Stanko Juric - 8. Mirko Ivanovski (22. Ahmed Said, 64), 7. Adam Gyurcso (11. Michele Sego, 56). Antrenor: Zeljko Kopic.

Rezerve: 40. Marin Ljubic - 15. Ante Palaversa, 32. Fran Tudor, 34. Ardian Ismajli.

 

FCSB: 34. Cristian Bălgrădean - 20. Romario Benzar, 16. Bogdan Planic, 4. Mihai Bălaşa, 15. Marko Momcilovic (13. Junior Morais, 45) - 5. Mihai Pintilii, 8. Lucian Filip - 98. Dennis Man, 10. Florin Tănase (căpitan; 11. Olimpiu Moruţan, 86), 80. Filipe Teixeira - 9. Harlem Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve: 99. Andrei Vlad - 6. Dragoş Nedelcu, 7. Florin Coman, 17. Antonio Jakolis, 24. Raul Rusescu.

Arbitru: Tiago Martins; arbitri asistenţi: Luis Campos, Pedro Almeida; arbitru de rezervă: Hugo Miguel (toţi din Portugalia)
Cartonaşe galbene: Borja Lopez (12), Tănase (37), Gnohere (45+1), Planic (47), Junior Morais (69), Barry (74), Bălgrădean (82)


AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.