COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, luni seara, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, în timp ce Elena-Gabriela Ruse, debutantă la un Grand Slam, a fost eliminată de Agnieszka Radwanska, după ce a ratat şase mingi de meci.

Buzărnescu (30 ani, 28 WTA), cap de serie numărul 29, a trecut de belarusa Arina Sabalenka (20 ani, 32 WTA) cu 6-7 (3), 6-1, 6-4, după o oră şi 55 de minute. Sabalenka, finalistă sâmbătă la Eastbourne, a câştigat o singură minge de break în acest meci. Belarusa câştigase primele două confruntări cu Buzărnescu: Sabalenka se impunea cu 7-6 (9), 6-4 în 2016, în sferturile unui turneu ITF la Ankara (50.000 dolari), şi cu 5-7, 6-3, 6-2 în primul tur la Lugano, anul acesta.

Elena-Gabriela Ruse (20 ani, 195 WTA), venită din calificări, a fost întrecută de Radwanska (29 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 32, cu 6-3, 4-6, 7-5, după două ore şi 39 de minute de joc. Ruse a controlat setul decisiv şi la 5-4 în favoarea ei, pe serviciul polonezei, a ratat şase mingi de meci, dar Radwanska a reuşit în cele din urmă să îşi fructifice serviciul, apoi a făcut break şi a încheiat setul cu 7-5. De remarcat că Ruse a comis nu mai puţin de 11 duble greşeli în acest meci şi a avut un singur as, în timp ce Radwanska a reuşit 4 aşi şi a comis o dublă greşeală.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA şi în turul secund o va înfrunta pe Katie Swan (Marea Britanie), o jucătoare de 19 ani, aflată pe locul 204 în lume, victorioasă cu 6-2, 6-2 în faţa Irinei Begu.

Ruse va primi pentru evoluţia ei 39.000 lire sterline şi câte 50 de puncte WTA.

Tot luni, au mai obţinut victorii în primul tur, Sorana Cîrstea, care a învins-o pe Magdalena Rybarikova (Slovacia), cap de serie numărul 19, cu 7-5, 6-3, şi Alexandra Dulgheru, care a trecut de Kristyna Pliskova (Cehia), cu 6-4, 1-6, 6-2.

Alte trei românce vor mai evolua în primul tur la Wimbledon, Simona Halep (principala favorită) contra japonezei Kurumi Nara, Monica Niculescu o va avea ca adversară pe japoneza Naomi Osaka, desemnată cap de serie numărul 18, iar Ana Bogdan va primi replica spaniolei Lara Arruabarrena.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.