Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia este calificată la Cupa Mondială de rugby din 2019, a anunţat marţi Federaţia internaţională (World Rugby), care a descalificat echipele Spaniei, României şi Belgiei, informează AFP.

Conform sursei, ruşii acced astfel la Cupa Mondială, după ce românii, spaniolii şi belgienii au fost descalificaţi din cauza prezenţei unor jucători neeligibili în componenţa formaţiilor în meciurile din calificări (zona Europa).

World Rugby a dat marţi un comunicat în urma deciziei pe care a luat-o Comisia independentă de litigii care a analizat cazul respectiv.

''World Rugby ia act de decizia Comitetului de litigii privind aspecte care ţin de turneul Rugby Europe International Championship, eveniment pentru calificarea la CM 2019. În conformitate cu această decizie, Rusia se va califica pentru Cupa Mondiala de Rugby 2019 ca Europa 1 şi se va alătura Irlandei, Scoţiei, Japoniei şi câştigătoarei play-off-ului în grupa A, în timp ce Germania va avansa în play-off-ul european urmând să întâlnească Portugalia (...) Reglementarea nr. 8 privind eligibilitatea este esenţială pentru menţinerea caracteristicilor şi culturii unice a competiţiilor de elită între Federaţii, iar integritatea meciurilor internaţionale depinde de respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate stabilite în regulament. Decizia şi concluziile Comisiei pentru litigii demonstrează în mod clar probleme legate de procesele adoptate de unele Federaţii participante referitoare la eligibilitatea jucătorilor (...)'', se arată, printre altele, într-o postare pe site-ul World Rugby.

Potrivit WR, în ceea ce priveşte problemele de eligibilitate, România a folosit un jucător neeligibil în 8 partide, dintre care 6 pentru calificarea la CM 2019, naţionalei fiindu-i retrase câte 5 puncte pentru fiecare meci în care a fost folosit jucătorul şi primind sancţiune financiară de 100.000 lire sterline, amendă suspendată pe o perioada de 5 ani.

În ceea ce priveşte, rezultatul meciului Belgia-Spania (18-10), rezultat pe care ibericii l-au considerat viciat de maniera de arbitraj a centralului Vlad Iordăchescu, Comisia pentru litigii a hotărât ca acesta să rămână neschimbat. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Teodora Oprea, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: www.worldrugby.org 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.