Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sportivul rus Aleksandr Kruşelniţki, medaliat cu bronz în proba de curling dublu mixt, a fost depistat pozitiv la meldonium de două ori în decursul a două zile, în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, a dezvăluit pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar.

Luni, Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS), sesizat în acest caz, a anunţat că Aleksandr Kruşelniţki a fost depistat pozitiv, fără să precizeze însă natura produsului în cauză.

Însă, duminică seara, în timp ce respectivul caz de dopaj fusese făcut public, o sursă apropiată de acest dosar a indicat pentru AFP că analiza primului eşantion prelevat sportivului rus a relevat prezenţa meldonium-ului.

Marţi, AFP a aflat de la aceeaşi sursă că rusul a fost "controlat pozitiv de două ori, în decurs de două zile, la meldonium".

Într-o astfel de situaţie, de dublu control cu rezultat identic, "dacă acest caz nu a fost judecat, atunci devine un singur caz" de dopaj, a precizat o altă sursă chestionată de France Presse.

Meldonium-ul, utilizat mai ales în Europa de Est, este destinat în mod normal pentru tratarea anginei şi a bolilor de inimă, pentru a spori performanţele bolnavilor. Utilizarea sa a fost deturnată în special în probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac.

Tribunalul de Arbitraj pentru Sport este însărcinat cu dictarea sancţiunilor în cazul infracţiunilor comise în timpul Jocurilor Olimpice. Instanţa, al cărei sediu se află în mod normal la Lausanne, în Elveţia, în desfăşoară în această perioadă activitatea chiar la PyeongChang, unde dispune de o cameră ad-hoc cu competenţe speciale pentru cazurile de dopaj.

Aleksandr Kruşelniţki riscă acum o suspendare, precum şi pierderea medaliei cucerite împreună cu soţia sa la curling dublu mixt.

În această situaţie, CIO urmează să ceară o reanalizare a eşantioanelor sportivilor din Norvegia, clasaţi pe locul al patrulea, în vederea unei reatribuiri a medaliei de bronz.

Acest nou caz de dopaj reprezintă o lovitură dură pentru Rusia, arătată cu degetul de peste doi ani, în urma dezvăluirilor legate de dopajul instituţionalizat derulat în această ţară sub oblăduirea autorităţilor de la Moscova, în special în perioada Jocurilor Olimpice 2014 de la Soci.

Ca urmare a acestui scandal, Rusia a fost exclusă de la JO 2018, însă CIO a acceptat ca unii dintre sportivii ruşi, să poată concura la PyeongChang sub drapel neutru, după ce dosarele acestora au fost atent studiate de către o comisie de specialişti, pentru a stabili dacă aceştia sunt "curaţi".

În final, 168 de invitaţii au fost atribuite acestor sportivi, care concurează în Coreea de Sud sub denumirea oficială de "Sportivii olimpici din Rusia" (OAR) şi care au defilat la ceremonia de deschidere sub drapel neutru.

Prin aceste invitaţii, CIO a dorit să lase deschisă uşa către o viitoare reprimire a Rusiei în competiţiile sportive internaţionale, poate chiar înainte de finalul Jocurilor, dacă lucrurile vor decurge bine. Însă acest nou caz face ca o reintegrare rapidă a Rusiei să pară destul de delicată în acest moment.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.