COD GALBEN: 16-01-2018 ora 12 Intre 16 ianuarie, ora 17 - 17 ianuarie, ora 20 se va semnala 16 ianuarie, ora 12 – 17 ianuarie, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Superstarul argentinian Lionel Messi, care şi-a prelungit recent contractul cu FC Barcelona, ar putea câştiga peste 100 milioane euro anual din salariu şi drepturi de imagine, potrivit datelor unui consorţiu jurnalistic de investigaţii.

Jurnaliştii susţin că au intrat în posesia unei copii a unei versiuni provizorii a contractelor în negociere dintre Messi şi formaţia catalană, aşa cum erau scrise la finele lui iunie 2017. Messi nu a semnat noul contract decât la 25 noiembrie, după o lungă perioadă de negocieri, fapt care lasă să se înţeleagă că noul contract, până în 2021, este cel puţin la fel de avantajos ca şi precedentul.

Astfel, Messi trebuie să atingă un venit anul de peste 70 milioane euro (85% din salariu, 15% drepturi de imagine), la care va fi adăugat un bonus de semnătură de 63,5 milioane euro, şi un bonus de loialitate de 70 milioane euro dacă nu va părăsi clubul catalan înainte de încheierea contractului în 2021.

Presa iberică menţiona la începutul acestei luni că Lionel Messi ar putea pleca gratis de la FC Barcelona, în cazul în care Catalonia îşi va declara independenţa faţă de Spania, informa cotidianul El Mundo.

Publicaţia preciza că, în timpul negocierilor privind noul contract, Messi a solicitat şi a obţinut includerea unei clauze în baza căreia poate pleca liber de la Barca, în cazul în care echipa sa nu va mai putea evolua în campionatul Spaniei şi nici într-un alt campionat puternic, precum cele ale Angliei, Germaniei sau Franţei, în cazul declarării independenţei provinciei catalane.

El Mundo reamintea că, în baza Legii Sportului din Spania, FC Barcelona va fi exclusă în mod automat din campionatul acestei ţări, în cazul în care Catalonia îşi va declara independenţa. Gruparea de pe Camp Nou nu va putea lua parte, temporar, nici la competiţiile internaţionale desfăşurate sub egida UEFA, aşa cum este Liga Campionilor. AGERPRES (editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.