COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 05 iunie, ora 12 – 05 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD PORTOCALIU: 05-06-2025 ora 13 Intre 13:40 si 15:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parada Baloanelor cu Aer Cald se va desfăşura între 22 şi 24 septembrie, în apropierea localităţii mureşene Mătrici.

''Între 22 şi 24 septembrie, va avea loc cea de-a 17-a ediţia a celei mai vechi parade cu baloane cu aer cald din Transilvania, Parada Baloanelor, care te aşteaptă într-o locaţie nouă, cu programe mai variate ca niciodată şi cu momente de neuitat. La eveniment vor fi prezente cincisprezece baloane cu aer cald, care vin atât din străinătate, cât şi din ţară. Ele se vor alinia de data aceasta în apropierea localităţii Mătrici, accesibilă uşor de pe drumul principal. Localitatea se află pe partea dreaptă a râului Mureş, la 28 de kilometri nord-est de Târgu Mureş şi la 5 kilometri distanţă de Dămieni'', anunţă marţi organizatorii.

Pentru a permite cât mai multor oameni să se bucure de această experienţă, organizatorii vor oferi două opţiuni de zbor în acest an: zbor liber - este necesară înregistrarea prealabilă (zborul durează între 20 şi 60 de minute); zbor ancorat - înscrierile pentru acesta se pot face doar la faţa locului (zborul durează între 5 şi 15 minute).

Zborul ancorat va avea loc în fiecare zi după ora 17,00, în cazul în care condiţiile de vânt sunt potrivite.

''Baloanele cu aer cald pot atinge înălţimi de până la 40 de metri şi oferă o vedere uimitoare asupra împrejurimilor localităţii'', spun organizatorii.

În cadrul evenimentului vor fi organizate un târg cu produse locale şi artizanale, spectacole de teatru de păpuşi, demonstraţii de dans, pictură pe faţă, parc de joacă, tombolă, concerte zilnice, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Accesul la eveniment este condiţionat de achiziţionarea unui bilet, care poate fi cumpărat la intrare, la preţul de 20 lei. AGERPRES / (AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă , editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.