

Salvamontiştii din judeţele Gorj şi Hunedoara au fost alertaţi, marţi seara, după ce pe cer a fost observat un obiect luminos ce părea, iniţial, un avion care ar avea probleme tehnice, potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont România.
"Un meteorit a pus în stare de alerta salvamontiştii din Hunedoara şi Gorj. După ce, în zona Lupeni - Uricani, pe cer a fost observată o lumină puternică, cu flacără şi zgomot, care s-a deplasat în mare viteza către sud, la mica distanţă peste creasta masivului Vâlcan, salvamontiştii aflaţi în tura operativă în bazele Salvamont Hunedoara şi Salvamont Gorj au intrat în alertă, prima supoziţie fiind un avion cu probleme", se arată în postare.
Conform aceleiaşi surse, situaţia era iniţial incertă, deoarece nu existau apeluri la 112 cu privire la eveniment şi nici nu era declanşată o alertă de aeronavă cu probleme sau prăbuşită.
"Informaţii şi imagini ulterioare le-au permis salvamontiştilor să îşi dea seama că este vorba de un meteorit care a urmat o traiectorie către SSE , pe linia Stăneşti - Târgu Jiu - Târgu Cărbuneşti. Informaţii care vor apărea în orele următoare ne vor confirma dacă acesta s-a prăbuşit în România sau chiar a avut altitudine şi viteză suficientă să ajungă în Bulgaria sau Serbia", se mai precizează în postare. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Salvamont România/facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |