

Pompierii din judeţul Dolj au intervenit în mai multe localităţi pentru scoaterea apei din gospodării, iar 70 de persoane din comuna Greceşti au fost evacuate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate la dispecerat peste 120 de apeluri.
"Localităţi şi gospodării afectate au fost: Greceşti sat Busu, Gropănel, Almaj, Filiaşi, Botoşeşti Paia şi Craiova. Peste 60 de pompieri au intervenit cu cinci autospeciale şi şapte motopompe din dotare pentru evacuarea apei din gospodari (case, beciuri, curţi). Alături de noi a fost personalul din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Simnicu de Sus, Pleniţa, Greceşti, Carpen, Unirea, Braloştiţa, Argetoia, Sopot, Caraula, Goieşti, Almaj, Filiaşi, Botoşeşti Paia, Cernăteşt", se precizează într-o informare transmisă de ISU Dolj.
Conform aceleiaşi surse, pe perioada Codului roşu au fost evacuate la rude şi prieteni 70 de persoane din comuna Greceşti.
"Situaţia hidrologică la nivelul judeţului Dolj este monitorizată în permanenţă, fiind alocate forţe şi mijloace în funcţie de evoluţia situaţiei, gradual, atât de la nivel local, cât şi asigurându-se, la nevoie, sprijin din partea autorităţilor şi instituţiilor de la nivel judeţean", se mai menţionează în informare.
Judeţul Dolj se află sub avertizare Cod portocaliu de averse abundente, iar pentru unele localităţi a fost emis Cod roşu. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |