Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei automarfare încărcate cu saltele, mobilier şi haine second hand au fost întoarse de la frontieră, în vama Petea, deoarece şoferii nu au putut prezenta documentele legale, informează, duminică, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Potrivit sursei citate, la intrarea în ţară s-a prezentat un şofer român în vârstă de 54 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 8.900 kg de produse second-hand (mobilier, haine uzate şi electronice), de la o asociaţie din Austria pentru o altă asociaţie din judeţul Satu Mare.

"Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie", precizează sursa citată.

În acelaşi punctul de trecere a frontierei s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetăţeni - unul român, în vârstă de 43 de ani, şi unul olandez, în vârstă de 74 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în România, respectiv în Olanda. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, 2.240 kg de saltele second-hand şi 300 kg îmbrăcăminte uzată), care erau destinate unor firme din judeţele Botoşani şi Satu Mare. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

În toate cele trei cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar. AGERPRES / (AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.