Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat că a semnat, vineri, 19 noi contracte de finanţare, din fonduri europene, pentru construcţia unor creşe moderne şi sustenabile.

"Acestea se alătură celor 64 de creşe ale căror contracte au fost semnate de la începutul acestei luni, cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a precizat ministrul, potrivit unui comunicat de presă.

Cele 19 creşe finanţate din PNRR vor fi construite în Craiova (două creşe mari, pentru 110 copii), Săcele, Hărman - Braşov, Simeria, Câmpulung Muscel, Dărmăneşti - Bacău, Moldova Nouă, Dorohoi (creşe medii pentru 70 de copii), Murfatlar, Isaccea, Techirghiol, Lupeni, Blaj, Geoagiu, Pătârlagele, Dumbrăveni - Vrancea, Vlăhiţa - Harghita şi Abrud (creşe mici pentru 40 de copii).

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic.

MDLPA finanţează în total, prin PNRR, construcţia a 124 de creşe, prin care Guvernul creează 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat. Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, iar autoritatea locală pune la dispoziţie doar terenul.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program ambiţios de construire de creşe noi, prin care va spori semnificativ locurile din creşele de stat. Finanţarea este asigurată în proporţie de 100% pentru aceste investiţii, din fonduri guvernamentale şi europene. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.