Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ucraineni şi români au marcat, marţi seara, la Palatul Copiilor din oraşul Tulcea, Ziua naţională a Ucrainei, un eveniment similar fiind programat să se desfăşoare miercuri, la Isaccea, în semn de recunoştinţă a ucrainenilor din judeţ faţă de modul în care au fost primiţi în ultimele şase luni în România.

Evenimentul desfăşurat marţi seara a început cu intonarea imnurilor României şi Ucrainei şi cu un moment de reculegere în memoria victimelor războiului din ţara vecină.

 

A fost organizat la iniţiativa profesoarei de limba franceză din Liceul teoretic "Ion Creangă", din municipiul Tulcea, Ana Galus, născută în Ismail, Ucraina, dar stabilită de 22 de ani în Tulcea.

"Am venit în Tulcea acum 22 de ani. Aveam aici o rudă foarte apropiată, preot la Celic Dere. Sunt profesoară de 40 de ani şi am absolvit Universitatea pedagogică din Bălţi, Republica Moldova. Lucrând două luni ca translator la Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor, am auzit foarte multe întâmplări din viaţa lor şi am gândit să facem acest eveniment drept recunoştinţă pentru toţi cei din România care s-au implicat în aceste zile grele pentru Ucraina", a declarat, pentru AGERPRES, profesoara Ana Galus.

 



În timpul evenimentului găzduit de Palatul Copiilor din Tulcea, 45 de persoane care reprezintă instituţii ale statului sau organizaţii neguvernamentale au primit tablouri pictate de ucrainenii găzduiţi.

"Atât am reuşit să facem în două săptămâni. Ne-am adunat, am discutat, am găsit sponsori, am adus tablouri din Ucraina şi fetele au lucrat zi şi noapte pentru a le termina. Chiar şi eu am făcut două tablouri, pentru că şi eu sunt din Ucraina", a mai spus Ana Galus.

Printre cele 45 de persoane care au primit tablouri din partea persoanelor care au găsit adăpost în judeţul Tulcea s-a aflat şi episcopul Visarion al Tulcei.

"Din datele comunicate de Patriarhia Română, până la 31 iulie, Biserica Ortodoxă Română a venit cu 8 milioane de euro pentru ajutorul ucrainenilor, iar Episcopia Tulcea i-a ajutat pe fraţii ucraineni cu 250.000 de lei, cu aproape 100 de tone de ajutoare trimise în cele aproape 20 de transporturi care s-au făcut. Mii de ucraineni s-au bucurat de ospitalitatea mănăstirilor noastre, a preoţilor şi a credincioşilor noştri. Şi vom face şi de acum înainte tot ce ne stă în putinţă pentru a veni în ajutorul poporului ucrainean", a spus episcopul Visarion.

 



De asemenea, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a menţionat că în continuare instituţia asigură sprijinul necesar persoanelor din Ucraina care ajung la Isaccea.

"Noi în continuare suntem în vamă la Isaccea şi ne ocupăm de refugiaţi, chiar dacă fluxul nu mai este acelaşi ca la început. Îmi amintesc din primele zile că timp de o lună nu mi-am mai văzut familia, mergeam acasă doar ca să dorm două sau trei ore, dar pentru mine a fost o bucurie să fiu alături de ucraineni", a menţionat reprezentantul ISU Delta, Marian Lupan.

Evenimentul a constat atât în premierea persoanelor care i-au sprijinit pe refugiaţii ucraineni, cât şi într-un spectacol oferit de copii ucraineni şi de ansamblul filialei teritoriale a Uniunii Ucrainenilor din România, la final oaspeţii fiind invitaţi să guste din preparatele tradiţionale pregătite de gospodine din Ucraina.

 



"Am gătit vareniki cu cartofi. Nouă ne plac foarte mult şi fiecare femeie pregăteşte în casă aşa ceva pentru copii şi soţ. Am tăiat nişte sendvişuri cu pâine neagră, slănină şi cârnaţi, clătite, prăjituri cu nuci", a prezentat preparatele Ileana Volocenko, aflată în Tulcea din data de 15 iunie.

 



Spectacolul organizat la Tulcea pentru a marca Ziua naţională a Ucrainei a fost prezentat de Liliana Ivanova, născută în Reni, Ucraina, dar stabilită în ultimii 10 ani în Odessa.

"Din data de 26 februarie, sunt la Tulcea, cu copiii. Ziua de 26 februarie a fost atât de lungă. Am stat în vama ucraineană. Eram obosiţi, nemâncaţi, însetaţi, era frig, eram înghesuiţi într-o maşină mică, cu copii şi oameni în vârstă. Nu ştiam ce o să facem. Când am trecut cu bacul, am intrat în vama Isaccea, eram atât de surprinşi că am văzut multă lume care se apropia de maşina noastră şi vorbea în ucraineană că sunt bucuroşi că ne văd aici, că suntem în siguranţă, ne rugau să le fim oaspeţi. Nişte emoţii pozitive pe care o să le ţinem minte toată viaţa", şi-a amintit Liliana Ivanova.

Următoarele două luni au fost cele mai dificile pentru ea, în condiţiile în care mulţi din cei dragi erau în continuare în Ucraina, acolo unde situaţia se agrava. S-a integrat în comunitatea care-i sprijinea pe refugiaţii ucraineni, iar acum lucrează la hub-ul umanitar din Isaccea.

"În primele două luni, ne era ruşine când l-am văzut pe domnul primar Anastase Moraru (primarul oraşului Isaccea, n.red.) că dormea doar două ore pe zi, iar noi eram la căldură. Înţelegeam că trebuie să fim alături de alţii. (...) Astăzi, în Isaccea, în semn de recunoştinţă, dorim să sărbătorim Ziua independenţei Ucrainei cu un recital al copiilor, ca o mulţumire românilor care ne acordă sprijinul în aceste vremuri grele, să ne aducem aminte să suntem o naţie unită, că suntem oameni. Dacă ar fi să le adresez un mesaj ucrainenilor care au rămas acasă, aş dori să le spun să fim uniţi, să nu ne pierdem credinţa în oameni, în viitor şi în Ucraina", a spus Liliana Ivanova.

Ziua Independenţei este ziua naţională a Ucrainei, în care se sărbătoreşte adoptarea în anul 1991 a Declaraţiei de independenţă faţă de Uniunea Sovietică. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRES

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.