Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol şi să devină astfel primul român care obţine o asemenea performanţă, a apreciat vineri, pentru AGERPRES, că reuşita sa a avut loc în condiţii foarte dure cauzate de curenţii foarte puternici.

"Condiţiile au fost foarte dure, cu nişte curenţi foarte puternici. Temperatura apei a fost cuprinsă între 16 şi 17 grade Celsius, cu 2 grade mai rece ca în Canalul Mânecii. În aer s-au înregistrat între 18 şi 23 de grade Celsius", a declarat Avram Iancu.

Chiar dacă distanţa în linie dreaptă între localităţile Glenthorne şi Porthcawl, între care a înotat Iancu, este de circa 25 de kilometri, bibliotecarul din Petroşani a fost nevoit să parcurgă aproximativ 40 de kilometri, purtat de curenţi. În aceste condiţii, el a înotat continuu 10 ore şi 45 de minute. În ceea ce priveşte distanţa parcursă, oficial va fi ratificată cea în linie dreaptă, a precizat înotătorul.

Avram Iancu va reveni în ţară vineri seara pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu o cursă Tarom, care este programată să ajungă la ora 20,10. Aici va fi aşteptat de familie şi prieteni.

Polisportivul din Petroşani a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, după ce a reuşit această performanţă în cursul zilei de joi, 21 iulie.

"În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi - n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă, sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, domnul Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson", a transmis înotătorul român pe pagina sa de Facebook.

Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol, joi dimineaţa, pe o rută stabilită între localităţile Glenthorne şi Porthcawl. Performanţa bibliotecarului din Petroşani s-a desfăşurat după regulile de marathon swim, fiind supravegheată de Bristol Channel Association, entitatea juridică care guvernează înotul în acest canal şi care organizează traversarea în mod oficial, pilotul, copilotul şi observatorul cursei fiind englezi.

Anul acesta, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.

Între performanţele bibliotecarului din Petroşani se numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.