Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 10.000 de turişti au participat la deschiderea oficială a sezonului la Plaja Ghioroc, staţiunea de interes local aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, care are o plajă cu nisip fin şi palmieri.

Reprezentanţii Primăriei comunei Ghioroc şi ai Consiliului Judeţean Arad au declarat, luni, că evenimentele care au avut loc duminică, pentru a se marca începerea Summer Fest Ghioroc, au umplut plaja.

Turiştii au avut parte de tunuri cu zăpadă artificială pentru a se răcori, tunuri cu spumă şi o bătălie a vopsea multicoloră, pe fond de muzică aranjată de mai mulţi DJ.

Primarul comunei, Corneliu Popi Morodan, a spus că au participat peste 10.000 de persoane, iar "plaja a fost neîncăpătoare".

"Anul acesta am adus elemente noi de culoare pe plaja din Ghioroc, leandri, palmieri, am împrospătat nisipul fin de pe malul lacului. Am fost atenţi şi la extinderea zonei comerciale, ca ea să se încadreze în conceptul staţiunii de interes local Ghioroc. Avem deja foarte multe solicitări şi pentru închirierea căsuţelor de agrement", a spus primarul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care a participat la evenimente, a spus că staţiunea Ghioroc a devenit "un pol de atracţie turistică unde mii de tineri vin în fiecare weekend să se simtă bine".

Timp de 11 săptămâni, weekend-urile din cadrul Summer Fest vor fi cu muzică, petreceri pe plajă şi o atmosferă de litoral, promit autorităţile, care organizează festivalul verii împreună cu Liga Studenţilor din Universitatea "Aurel Vlaicu".

Lacul Ghioroc are o suprafaţă de peste 10 hectare şi o adâncime maximă de aproximativ 15 metri, iar plaja cu nisip fin este folosită de zeci de ani de turişti, însă abia în ultimii ani aici au apărut investiţii publice şi private majore.

Plaja este amenajată cu palmieri, umbrele, baldachine, terase, tobogane de apă, locuri de joacă pentru copii şi un camping. Accesul este liber, dar şoferii trebuie să plătească o taxă de parcare de 10 lei pe zi, bani pe care administraţia locală îi foloseşte pentru a întreţine zona de agrement. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.