Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Două dintre cele mai populare obiceiuri din localităţile situate în zona de câmpie a judeţului Mureş - iertarea aproapelui şi concursul de spart ouă roşii -, la care lua parte toată comunitatea, au dispărut pe Valea Comlodului, stareţul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" din Sânmărtinul de Câmpie, Teodul Libeg, considerând că aceasta este o consecinţă a orgoliului uman, tot mai pronunţat.

 

 

"În ziua de Paşti, ca şi în ziua de Crăciun, nu trebuia să se sfădească nimeni. Toată lumea trebuia să fie împăcată. Şi, dacă nu suportai o situaţie în familie sau altundeva, nu trebuia să te cerţi, pentru că îţi mergea rău, că nu era bine. Cu ideea asta, că nu era bine, mergeam tot înainte şi trebuia să dăm cioc (cu ouăle roşii - n.r.) unii cu alţii, pentru că se spunea că cine dă cioc în ziua de Paşti se întâlneşte pe lumea cealaltă. Şi atunci, în ideea asta de a continua viaţa dincolo de ceea ce înseamnă viaţă, ou, spargere, dădeam cioc cu gândul clar că ce bine o să fie şi după aia, că o să fim tot împreună. În privinţa credinţelor legate de ziua de Paşti într-adevăr dimineaţa dădeam cioc, dar oile tot trebuiau să pască şi le puteam scoate pe câmpuri, acolo unde înainte nu se putea şi anume pe tarlalele cu orz şi grâu, bine crescute şi unde oilor le plăcea aşa de tare. Puteai să scapi oile la păscut pe oarze pentru că în ziua de Paşti era slobod, fiindcă nu e bine să te cerţi cu nimeni. Şi, dacă e bine să nu te cerţi cu nimeni, nu se supără nimeni pe tine că te-ai dus cu oile taman în câmpul cu orz sau cu grâu", a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Mihai Naşca din Sânpetru de Câmpie.

Potrivit profesorului, un pasionat culegător de folclor din zonă, Paştile nu erau numai o trăire culinară, ci şi una profund spirituală, întrucât înainte cu o săptămână de această sărbătoare existau numeroase ritualuri pline de semnificaţie, transmise din moşi - strămoşi.

 

 

"Lunea începea ordinea şi disciplina. O chestiune pe care nu o auziţi pe la toată lumea, pentru că nu este o tradiţie şi începe să se piardă, ca şi ruşinea. În Săptămâna Mare, eu am prins vremea în care oamenii mergeau să îşi ceară iertare unii de la alţii dacă le-au greşit pe parcursul anului respectiv, ca să poată să ia Sfintele Paşti. Nu erai neapărat dus la biserică pentru cuminecat sau spovedit, mergeai şi îţi cereai iertare de la vecinul tău dacă ai avut un necaz cu el, ca să poţi să îţi sărbătoreşti Paştile. Astăzi, nu cred că se mai întâmplă lucrul ăsta. Pentru că aveau credinţa clară că nu pot să sărbătorească nici Crăciunul, nici Paştile dacă nu s-au împăcat cu omul respectiv. Scuzele erau primite, pentru că ruşinea funcţiona. Şi atunci, dacă mergeam la cineva şi îi cereai scuze, nu putea să spună 'nu te iert', pentru că oamenii erau mai îngăduitori mai demult, mai iertau, mai lăsau. Acum, îţi mai sărea o găină, mai intra porcul în grădină la altul, erau lucruri minore, nu erau cazuri strigătoare la cer, şi atunci ca să nu ţii mânie, ca să nu iei Paştile cu mânie, mergeai şi ziceai: 'No, am venit să mă ierţi, că am greşit. Toţi suntem greşitori' şi până la urmă înţelegeau ei că asta e situaţia, că trebuie să fim cu toţii iertaţi, să ne resetăm oarecum pe sărbătorile pascale. Iar în săptămâna asta era atmosfera propice pentru aşa ceva, pentru că nu te putea refuza nimeni", a povestit Mihai Naşca.

Marţea şi miercurea "era tot o trebăluială", pentru că, în viziunea bătrânilor de pe Valea Comlodului, Paştile nu însemnau doar mâncare, ouă roşii şi masă îmbelşugată.

"Paştile însemnau, de la un capăt la altul, răscolită toată casa, aerisită, spălată, puse carpete noi, îţi venea nu-ţi venea cineva acasă, trebuia să fie casa primenită, pentru că noi aşa ştiam că Îl primim pe Iisus la noi, de aia trebuie să fie aşa de curat. Nouă aşa ni se spunea când eram micuţi: 'Dară cine a veni la noi? A veni Iisus, că de aia-i Învierea'. Urma ziua de miercuri, începeau trastiile. Miercuri, joi, vineri era cum era, dar joia era mai specială. Adunam, în perioada asta, vrejuri, gozuri (gunoaie - n.r.), ce mai era pe acolo, pe care le puneam la uscat, să fie, pentru că joia dimineaţa nu se crăpa de ziuă şi se aprindeau focurile. Cât era satul de mare, era numai fum şi foc. Ei, focurile astea au două interpretări, cel puţin din punctul meu de vedere: pe de o parte se consideră că focurile respective sunt acele făclii cu care au venit ostaşii să-L prindă pe Iisus în Grădina Ghetsimani şi îs luminătoarele de joi, iar, pe de altă parte, există credinţa că toate sufletele celor plecaţi, în Joia Mare, se întorc acasă să sărbătorească până la Rusalii, când e şi Paştile viilor, cât şi al morţilor", a precizat Mihai Naşca.

El spune că, în Ardeal, există un cult al morţilor foarte bine dezvoltat, iar joia dimineaţa se aprindeau focurile, indiferent că era cald sau frig, pentru că "trebuia să încălzim sufletele celor care vin din lumea celorlalţi".

 

 

"Era primirea pe care le-o făceam lor. Se punea găleata cu apă curată, alţii lăsau pe masă şi mâncare, pentru că era gândirea aia clară că mortul vine, să fie primit şi să stea cu noi până la Rusalii. Timp magic, aşa se spunea, că de la Paşti la Rusalii cine moare merge direct în Rai. Vinerea e o zi de adâncă tristeţe, nu numai pentru că ne-o zice Biserica. Nu strigam, nu cădea bine şi nu era bine să strigi. Era o linişte mormântală. Vinerea, toată lumea, ca şi albinuţele într-un stup, lucra fiecare şi îşi vedea de treaba lui, fiecare avea treburile pe care trebuia să şi le facă pentru pregătirea Paştelui, dar nu se striga, iar de înjurat nici vorbă. Era un soi de tristeţe de parcă ţie ţi se întâmpla necaz la casa ta, aşa era văzută ziua de vineri. Sâmbăta era o bucurie, sâmbăta era deja altceva. Contrar poveştilor pe care le tot întâlniţi şi vi se tot spun, la noi nu se vopseau ouăle joia. Ouăle le vopseam, de regulă, sâmbăta, pentru că erau proaspete. Sâmbătă, de multe ori, făceam şi în cuptor şi atunci, odată cu asta, le vopseam. Că le vopseam cu coji de ceapă, că le vopseam cu frunze de nuc, că le vopseam cu lucruri din astea care le făceau un pic mai verzi - şi mai verzi făceam, şi mai galbene le făceam, se făceau foarte frumos galbene cu fragi, dar nu culoarea neapărat era importantă", a subliniat profesorul Mihai Naşca.

Stareţul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" din Sânmărtinul de Câmpie, Teodul Libeg, îşi aminteşte din copilărie de tradiţia iertării aproapelui, atunci când bunica lui venea la mama sa pentru a-şi cere iertare, iar, mai târziu, a desluşit semnificaţia acestui gest.

 

 

"Această tradiţie a existat încă de la începutul Bisericii şi ea rezidă din rugăciunea 'Tatăl Nostru', care spune: 'Şi ne iartă nouă păcatele noastre/ Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri'. O ţin minte pe buna - Dumnezeu s-o ierte! - că totdeauna venea la mama şi îi zicea: 'Te rog frumos să mă ierţi dacă ţi-am greşit cu ceva, pentru că mă duc la spovedit'. Acest obicei există în creştinism şi el se află în creştinismul primar. Atunci, pe vremurile acelea, oamenii trăiau mai intens ideea creştină şi, înainte de a merge la spovedanie, îşi cereau iertare unul de la celălalt. Acum s-au mai răcit relaţiile, rar sunt cei care spun 'iartă-mă' ori 'te rog să nu mai fii supărat pe mine' sau să se împace, pentru că lumea este plină de orgolii, iar toate greşelile care se fac în lume tot din cauza orgoliului sunt. Şi, din păcate, a intrat şi între creştini şi trăirea creştină s-a răcit. Creştinii mergeau la biserică, îşi cereau iertare unul de la celălalt, mergeau la împărtăşanie, îşi luau împărtăşanie cu ei, ca să aibă miercurea şi vinerea la biserică, ca să aibă, în caz că nu pot merge la biserică, asta înseamnă o trăire intensă", a afirmat Teodul Libeg.

Stareţul crede că în orice domeniu, dar mai ales în cel religios, e nevoie de alegerea unor oameni destoinici, pentru a păstori creştinii.

 

 

"Trebuie să alegi oameni destoinici ca să îi conducă pe ceilalţi, inclusiv în preoţime, dar acum totul a devenit economic şi comercial, pentru că dacă calitatea preotului este bună, atunci şi creştinul este bun. Omului trebuie să îi spui cu buna, păstorirea credincioşilor se face cu vorba bună, cu lucruri şi îndemnuri potrivite, să încercăm să nu îl jignim pe fratele nostru, chiar dacă a greşit. Dacă îi vorbeşti cu blândeţe şi bunătate, omul se lipeşte de tine. Nu îi poţi pironi pe cruce pe toţi fraţii tăi... Nu poţi trăi aşa", a precizat Teodul Libeg.

Şi din perspectiva creştinului, Sărbătorile Pascale din vechime aveau o semnificaţie aparte, iar la loc de cinste nu era doar pregătirea bucatelor, ci şi iertarea pe care i-o acordai aproapelui tău, astfel încât să fii şi tu iertat.

Norica Costea, în vârstă de 70 de ani, din Sângeorgiu de Câmpie, sat aparţinător de comuna Sânpetru de Câmpie, mamă a 5 copii, care acum sunt stabiliţi la casele lor, povesteşte că, în Săptămâna Mare, activitatea era foarte intensă pentru fiecare membru al familiei.

 

 

"Prima dată începem cu văruitul pe afară, brâiele la casă, pomii, spălatul perdelelor şi rânduiala prin casă, apoi, în Săptămâna Paştelor, facem retuşuri. De sâmbăta dimineaţa ne apucăm de făcut în cuptor, de făcut de mâncare, mielul. Facem tocăniţă de miel, friptură de miel, mai facem şi supă cu tăiţei de casă. Toată lumea vine acasă. Fac pentru fiecare copil ceea ce îi place. La biserică, în Joia Mare, cine are morţi în acest an pune pomi cu tot felul de dulciuri, fructe, cu de toate. Se sfinţesc Paştele şi pomii şi, când e gata slujba, pomii se împart - la popa, la diacon, la gropar, la copiii necăjiţi. În Vinerea Seacă se face slujbă, noi vinerea seara facem plămădeli, iar sâmbăta dimineaţa, devreme, frământăm pentru pită, cozonac, palaneţe (plăcinte cu brânză, varză etc.), pască. Ne trezim cel târziu la ora 6,00, punem în cuptor totul, facem mâncarea, iar duminica dimineaţa ne pregătim pentru mersul la biserică, unde ducem câte o pască, o bucată de slănină, câteva ouă roşii ca să le sfinţească. Apoi se serveşte masa. Pentru mine nu e dificil, fiindcă am fost 20 de ani bucătăreasă, nu e un lucru mare. Când eram copii, era destul de greu, abia aşteptam să vină Paştele, la fiecare ne lua mama ce putea, câte o încălţare, câte o rochiţă şi apoi mergeam în sat, la biserică, la 'cioc'. Mergeam la biserică şi luam cel mai tare ou roşu pe care îl aveam, fiindcă toată lumea dădea 'cioc', iar cel care avea oul mai tare aduna mai multe ouă şi unii copii erau bucuroşi că au câştigat astfel multe ouă. Câştiga cel care avea oul ăl mai tare", îşi aminteşte Norica Costea.


Femeia spune că unii băieţi aveau şi un alt mod de a da 'cioc': aşezau ouăle la o anumită distanţă şi aruncau un ban, iar dacă banul nimerea un ou, atunci era oul lui.

"Eu căutam oul de ţurică (bibilică - n.r.) fiindcă era mai tare, alţii aveau şi de lemn. Într-un an, am adunat vreo 20 de ouă, am venit cu străiţuca plină. Toată lumea mergea la 'cioc' la biserică, iar apoi, seara, era bal. Erau mulţi copii, dădeam 'cioc' cu toţi, dacă aveai un ou mai slab îl dădeai celui ce ţi l-a spart, dacă aveai oul tare, adunai de la alţii. Fiecare ou pe care îl spărgeam era al meu. Înainte de a da 'cioc' spuneam: 'Hristos a Înviat!'. Şi ni se răspundea: 'Adevărat a Înviat!'. Aveam convingerea că cine dă 'cioc' în ziua de Paşte se întâlneşte şi pe lumea ailaltă. Acum nu se mai face aşa ceva. În ziua de Paşti, când se ieşea de la slujbă, se făcea prânzul Paştilor la căminul cultural, unde se făcea miel, supa tradiţională, absolut tot. Îmi mai amintesc că, în ziua de Paşti, puteai să mergi cu oile oriunde, era voie oriunde, fiindcă era slobod. Ideea era că nu ai voie să te cerţi cu nimeni, adică şi de îţi intrau cu oile în orz, nu aveai voie să te cerţi cu nimeni", a afirmat gospodina.

La Sângeorgiu de Câmpie, ouăle roşii se vopsesc exclusiv ecologic, cu coji de ceapă roşie şi galbenă şi cu sfeclă roşie, pentru o culoare roşie mai intensă.

"Am învăţat pe parcurs toată rânduiala. Majoritatea ingredientelor le producem în gospodărie, brânză, varză sau ceapă pentru palaneţe - depinde cum îi place fiecăruia - făină, ouă, miel", a afirmat Norica Costea.

Dintre cei cinci copii ai Noricăi Costea, trei erau deja acasă şi ajutau la pregătirile pentru Paşte, fiica cea mare, Maria, fiica cea mică, Gina, şi fratele mai mare, Vasile, fiind aşteptaţi şi ceilalţi doi fraţi.

 

 

"Mergeam la biserică, ne întâlneam cu copiii, ne jucam prin curte, era frumos, aş vrea să dau timpul înapoi şi să retrăim acele vremuri. Încercăm să ne învăţăm copiii să ducă mai departe, nu mai locuim aici, suntem într-o zonă săsească acum, la Vânători. Ne iubim toţi fraţii şi ne înţelegem bine. Ne spunea mama că de ne prinde că ne certăm între noi, aşa ne bate! Suntem foarte uniţi, nu ne-am certat niciodată, dar nu de frica bătăii, pur şi simplu ne iubim, ne ajutăm dacă vreunul intră în necaz, punem mână de la mână şi suntem împreună la bucurii şi la necaz. Mereu ne întâlnim şi ne căutăm, mulţi ne admiră pentru modul în care ne înţelegem şi pentru că suntem atât de uniţi. Eram fericiţi, mama ne-a învăţat, în primul rând, să ne iubim, să respectăm fiecare om de pe stradă, nu contează dacă e avut sau mai prăpădit, să fim harnici şi să muncim", a spus Maria.

Gina, mezina familiei, precizează că înainte erau cinci fraţi, iar acum cu copii, cumnate, cumnaţi şi nepoţi, familia numără 20 de membri. "Acum umplem casa şi curtea. Am amintiri frumoase, ne întâlneam toţi în curtea bisericii, ciocneam ouăle şi mai fentam pentru că mai aveam ouă de ţurică. Erau alte vremuri faţă de ce e acum, altfel trăiam sărbătorile. Ce e frumos de sărbători e că ne întâlnim toţi fraţii acasă, la mama. Când ne adunăm toţi, e tot o veselie. Ne plăcea de Paşti fiindcă ni se cumpărau haine noi", povesteşte Gina.

 

 

Bucătarul familiei, care găteşte cam tot ce se poate găti în aer liber, este Vasile. "Vin acasă tot timpul, deşi locuiesc la Bobâlna, dar vin mereu şi ajut. În perioada Paştelor ne plăcea că ne luam haine noi, mergeam la biserică cu ouă, eram foarte mulţi copii pe vremuri, era tare frumos. Făceam concursul care avea oul mai tare, am câştigat ouă - două, trei, cinci, depinde. Ştiu să gătesc la ceaun, fripturi, tot ce se poate găti afară. Vin tot timpul acasă, iar acum mielul la ceaun l-am făcut delicios. E un secret al bucătarului, dar pot să vă spun că pregătesc carnea cu o zi înainte, o pun la macerat cu tot felul de mirodenii, apoi când e pusă în ceaun e foarte bună", a afirmat Vasile. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.