Sute de salariaţi ai OMV Petrom, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, continuă protestele începute pe 22 decembrie 2021 şi vor picheta din nou, miercuri, 29 decembrie, între orele 10:00 şi 12:00, sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, salariaţii vor picheta sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom din Crişana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Piteşti), Muntenia (Ploieşti), Moldova (Buzău) şi Rafinăria Petrobrazi.
Salariaţii OMV Petrom sunt dezamăgiţi de diferenţele dintre declaraţiile din presă ale reprezentanţilor companiei şi nivelul real al ofertei făcute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de muncă, care este mult sub evoluţia preţurilor şi a inflaţiei.
"Toţi membrii noştri acţionează cu bună-credinţă, muncind cu dedicare pentru bunul mers al companiei. Fie că s-a lucrat de acasă, fie că s-au preluat sarcini noi, că s-au făcut mii de ore suplimentare care nu au fost plătite, cu toţii am susţinut prin eforturi deosebite, în toată această perioadă rezultatele bune, confirmate de rapoartele oficiale ale companiei. Nu cerem nimic aberant! Un rezultat favorabil pentru salariaţi, înseamnă respect pentru munca lor şi protejarea puterii de cumpărare. Înseamnă salarii care să nu rămână în urmă faţă de munca pe care o depunem şi faţă de costurile vieţii care cresc. Înseamnă un nou Contract Colectiv de Muncă", a declarat Elena Tănase, membru al Colegiului Director al Sindicatului Naţional Petrom.
Conform sursei citate, revendicările au în vedere respectul faţă de munca şi dedicarea arătate, care au dus la dublarea profitului companiei în primele 9 luni, conform rapoartelor publice.
Protestatarii cer protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare, asigurarea ajutorului deductibil, conform legii, de până la 400 de lei pentru susţinerea cheltuielilor lunare cu utilităţile pentru cei care muncesc de acasă, precum şi protejarea drepturilor actuale.
"Actualul Contract Colectiv de Muncă al salariaţilor OMV Petrom expiră în doar câteva zile, la data de 31.12.2021 şi cu toţii vrem ca angajaţii să fie în continuare protejaţi, să aibă drepturi şi beneficii echitabile, garantate printr-un nou Contract Colectiv de Muncă", a afirmat Marius Nicolae, membru al Colegiului Director al Sindicatului Naţional Petrom.
Numărul participanţilor la pichetări este limitat de legile în vigoare şi întregul program de proteste este adaptat reglementărilor şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare. Acţiunile vor continua până la soluţionarea solicitărilor.
Sindicatul National Petrom este o organizaţie sindicală legal constituită, care reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajaţi din cadrul grupului OMV Petrom şi din alte societăţi comerciale precum Expert Petroleum SRL, Expert Petroleum Solutions S.R.L., Mazarine Energy, Dacian Petroleum, GSP Offshore, J.Christof E&P Services SRL, J.Christof Consulting SRL, Christof MB Well, Bonatti SpA Parma-Sucursala Bucuresti, Dietscon O&M, Dietsmann SRL, Falck Fire Services SRL, Kraftanlagen Romania S.R.L., R&R Oil Services SRL, SWS Engineering &Consulting, pentru care negociază şi încheie Contracte Colective de Muncă. Sindicatul Naţional Petrom este afiliat la FSLI Petrol-Energie, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului energie, petrol şi gaze şi minerit energetic. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |