Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Angajaţi de la mai multe cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în grevă spontană, unii pentru a doua zi consecutiv, din cauză că nu sunt puse în aplicare prevederile Legii 197/2021 privind pensionarea la 52 de ani.

Liderii sindicali din minerit şi energie spun că oamenii sunt supăraţi pentru că au fost amăgiţi de către guvernanţi cu aplicarea legii, cel mai probabil urmând o grevă generală în unităţile miniere din cadrul CEO.

"E revoltă în fiecare bazin pentru că guvernanţii nu respectă o lege care a intrat în vigoare, liderii de sindicat nu mai sunt recunoscuţi şi toate mişcările sunt spontane (...) protestele continuă pentru că oamenii sunt într-o situaţie extremă, majoritatea sunt înaintaţi în vârstă şi trebuia să iasă la pensie, zi de zi mor oameni. (...) Părerea e că minerii şi energeticienii vor intra în grevă generală, fără control, pentru că liderii de sindicat nu mai sunt credibili şi punem în pericol până la urmă Sistemul Energetic Naţional. Guvernanţii ar trebui să se mişte în 24 de ore cu aplicarea legii", a spus liderul Sindicatului Lignitul Oltenia, Constantin Creţan.

O delegaţie a sindicaliştilor din zona Motru se află marţi la Bucureşti pentru discuţii cu parlamentarii privind aplicarea legii 197 şi oprirea concedierilor în CEO, iar pe 20 decembrie vor avea loc negocieri între administraţia CEO şi reprezentanţii sindicatelor majoritare. AGERPRES/(AS - autor: Irina Poenaru, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.