COD GALBEN: 27-01-2022 ora 20 Intre 20:50 si 22:00 se va semnala burniţă care local depune polei in Județul Maramureş, Județul Maramureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zeci de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la inaugurarea patinoarului în aer liber din centrul municipiului Miercurea Ciuc, evenimentul fiind inclus în seria manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă.

Înainte ca publicul să aibă acces pe gheaţă, mai mulţi copii şi tineri patinatori de la Clubul Sportiv Şcolar şi de la Sport Club Miercurea Ciuc au oferit un spectacol foarte gustat de cei prezenţi.

Rebecca Condrea are 14 ani, patinează de când avea 3 ani şi a mărturisit că experienţa de a prezenta un program în aer liber a fost foarte plăcută.

"Mi s-a părut foarte fain, mai ales afară, niciodată nu am patinat aşa, a fost foarte bine, gheaţa este bună şi am reuşit să patinez bine, nu am avut nicio problemă. Cred că e o idee foarte bună (amenajarea patinoarului - n.r.), pentru că aşa şi copiii mici vor încerca să patineze, dar şi adulţii. Patinajul este puţin greu la început, pentru că trebuie să-ţi găseşti echilibrul, dar e foarte frumos şi te mişti foarte mult, adică e foarte plăcut", a spus Rebecca.

 

Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO



După ce spectacolul oferit de patinatorii artistici s-a încheiat, pe gheaţă au intrat copii şi adulţi, dornici să se relaxeze în aer liber, mai ales că vremea a fost foarte bună.

"Este o idee nemaipomenită, am venit cu fiul meu şi ne bucurăm de acest patinoar şi de acest sport de iarnă minunat. Gheaţa este foarte bună, spectacolul dinainte a fost foarte frumos, le recomand tuturor să facă cât mai mult sport în iarna aceasta pentru că e foarte bine să ne întărim sistemul imunitar, mai ales în perioada aceasta dificilă prin care trece ţara noastră", a afirmat un bărbat venit să patineze cu fiul său.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Sogor Eniko, a declarat presei că un astfel de patinoar lipsea în oraş, unde sporturile de iarnă sunt foarte iubite şi de aceea municipalitatea s-a gândit că, în acest fel, va face o bucurie atât copiilor, cât şi adulţilor.

"Ne-am gândit: dacă am fi copii, ce am prefera să avem în oraş în timpul iernii şi atunci am hotărât că vom avea acest patinoar. Eu mă bucur foarte mult şi sper că copiii, familiile vor veni în număr mare. (...) Momentan plănuim să funcţioneze până la începutul lui februarie, dar dacă interesul va fi mare, vom prelungi această perioadă. Deci, este într-un fel şi un experiment", a declarat Sogor Eniko.

 

Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO



Patinoarul în aer liber, amenajat pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, a fost realizat în urma unui parteneriat între Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Hargita Víz", Consiliul Judeţean Harghita şi Transylvanian Tennis & Squash Club şi va fi deschis în fiecare zi a săptămânii, între orele 10,00 şi 21,00.

Acesta are 600 metri pătraţi, poate găzdui până la 150 de persoane în acelaşi timp, iar purtarea măştii este obligatorie, la fel ca şi utilizarea căştilor de protecţie pentru copii. De asemenea, adulţii nu pot avea acces decât dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

Tariful de intrare pe gheaţă este de 6 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi, pentru o oră şi jumătate.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a anunţat, recent, că o altă o premieră o reprezintă faptul că grupurile de elevi din comunele membre ale Asociaţiei "Hargita Viz" vor putea patina gratuit dacă fiecare persoană va depune în containerul special amplasat în zona patinoarului câte zece PET-uri presate. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.