Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie de 90 de ani a donat patru tone de mere pentru copiii şi adulţii instituţionalizaţi din Vrancea, a anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

"Mulţumită acestui gest impresionant, sute de copii ocrotiţi în centrele din judeţul Vrancea, persoane vârstnice ori persoanele adulte cu dizabilităţi, vor avea în meniu mere proaspete. Situată în satul Poduri, comuna Valea Sării, livada aparţine doamnei Popa Clementa, o femeie ajunsă la venerabila vârstă de 90 de ani. Aceasta, alături de întreaga familie, se dedică zi de zi activităţilor gospodăreşti", se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea.

Conform aceleiaşi surse, cele aproximativ patru tone de mere au fost distribuite în toate centrele rezidenţiale din judeţ.

"Dincolo de latura sa umanitară, gestul este un îndemn pentru copii să consume cât mai multe fructe şi legume autohtone. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea îşi exprimă pe această cale recunoştinţa faţă de familia din Valea Sării care a făcut astfel posibil, ca atât copiii, cât şi vârstnicii instituţionalizaţi să aibă parte de o porţie binecuvântată de sănătate", se mai menţionează în comunicat.

În cadrul centrelor din subordinea DGASPC sunt ocrotite persoane vârstnice, copii şi adulţi cu şi fără dizabilităţi care au nevoie de îngrijire şi supraveghere permanentă. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.