Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Asociaţia Acasă în Banat inaugurează, duminică, Traseul morilor de la Rudăria, realizat doar prin voluntariat.

Traseul cuprinde 22 de mori de apă din localitate, care vor putea fi vizitate de acum de către turişti.

Evenimentul are loc în comuna cărăşeană Eftimie Murgu (Rudăria) şi se derulează în cadrul proiectului "Hai la Rudăria!", o iniţiativă care urmăreşte transformarea comunei într-o destinaţie turistică accesibilă, atractivă şi sustenabilă pentru comunitatea locală, transmit cei de la Asociaţia Acasă în Banat, într-un comunicat remis AGERPRES.

Cele 22 de mori de apă de la Rudăria fac parte dintr-un ansamblu de instalaţii de măcinat, cu o arhitectură simplă, arhaică. Câteva dintre aceste mori au peste un secol vechime, altele sunt mult mai noi, folosind însă aceleaşi principii ale instalaţiilor ţărăneşti. Majoritatea morilor funcţionează, iar cele mai multe sunt folosite permanent de localnici pentru a măcina făina de mălai, atât pentru coleşă (o mămăligă locală), cât şi pentru animalele şi păsările din gospodării.

Vicepreşedintele Asociaţiei Acasă în Banat, Nicoleta Trifan, declara, pentru AGERPRES, că fiecare dintre aceste mori este deosebită, fiecare are legende, poveşti de iubire pe care le regăseşti uneori înscrise pe pereţi sau poveşti legate de vrăji, blesteme, dorinţe secrete.

"E normal să fie aşa, pentru că morile mergeau zi şi noapte şi pe vreme rea, pe frig sau pe noapte, când stăteai la moară, totul pare diferit, iar mintea umană fabulează. Morile de apă sunt un reper în fiecare comunitate, toţi îşi aduc aminte cu plăcere de perioada când măcinau şi chiar îşi doresc să le repună în funcţiune. Noi le dăm o mână de ajutor, pe cât putem, pentru că vedem potenţialul acestor zone. Turistic, ele sunt deja locuri de vis care trebuie luate la pas. Ele sunt de valoare etnografică pentru că sunt nişte relicve ale trecutului nostru pe care trebuie neapărat să îl conservăm, sunt făcute şi create de ţăranii care le foloseau, practice şi eficiente. Dincolo de toate, există şi natura ecologică a lor, pentru că morile macină folosind exclusiv forţa naturii, puterea apei. Datorită Asociaţiei 'Acasă în Banat', doar anul trecut au fost protejate şi renovate 13 mori de apă. Anul acesta continuăm cu paşi mici, dar conştientizăm valoarea lor, învăţăm să le apreciem şi, desigur, să le păstrăm", detalia Nicoleta Trifan. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Asociatia Acasa in Banat/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.