Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul comunei Ibăneşti, Dan Vasile Dumitru, a anunţat, marţi, că Ziua Muntelui în România a fost marcată de voluntarii din localitate printr-o amplă acţiune de ecologizare a unor zone intens frecventate de turişti, cum sunt Fâncel, drumul spre Lăpuşna şi izvorul Bucin.

"Ziua Muntelui în România a fost marcată în Ibăneşti printr-o nouă acţiune de ecologizare care, o dată în plus, a mobilizat tineri responsabili şi implicaţi din comuna noastră. S-a plecat din zona platoului Fâncel şi, timp de trei ore, au lucrat în sus, pe drumul spre Lăpuşna, şi mai jos spre izvorul Bucin şi dincolo de acesta", a scris primarul din Ibăneşti, pe Facebook.

Acţiunea este rezultatul unui parteneriat între Primăria Comunei Ibăneşti, Oficiul de Dezvoltare Montană Ibăneşti şi Asociaţia Ibăneşti Orizonturi Noi.

"Felicit şi mulţumesc tinerilor voluntari pentru răspunsul lor prompt, responsabilitatea şi implicarea de care au dat dovadă încă o dată într-o acţiune pentru comuna noastră. Ne bazăm pe voi şi de acum încolo! Astăzi este şi o foarte importantă sărbătoare religioasă. De Înălţarea Sfintei Cruci, vă urez tuturor sănătate şi o zi pe care să o trăiţi cu linişte şi bucurie împreună cu cei dragi", a mai menţionat primarul Dan Vasile Dumitru. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.