Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cetăţenii români pot intra în Bulgaria, de la 1 septembrie, pe baza prezentării unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, dovedind trecerea prin boală sau cu un test efectuat sau a unui document similar care conţine aceleaşi date ca şi certificatul digital.

"Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române (IGPF), prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00,00. Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare", informează un comunicat al IGPF transmis, marţi, AGERPRES.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Cetăţenilor români le este permisă intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar.

Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin prin PTF Giurgiu - Ruse, judeţul Giurgiu, PTF Calafat - Vidin, judeţul Dolj, PTF Bechet - Oriahovo, judeţul Dolj, PTF Turnu Măgurele - PTF Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman, PTF Vama Veche - Durankulak, judeţul Constanţa.

"Prin PTF Ostrov - Silistra, judeţul Călăraşi, PTF Zimnicea - Svishtov şi PTF Negru Vodă - Kardam, judeţul Constanţa, se permite intrarea persoanelor care tranzitează teritoriul Bulgariei, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului ţării", arată sursa citată. Detalii suplimentare pot fi consultate la adresa Detalii pe: https://www.mae.ro/travel-conditions/3677#806. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.