Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un urs s-a prins într-un gard de sârmă, în localitatea Bicaz-Chei, şi nu se poate elibera, autorităţile competente încercând să găsească soluţii pentru tranchilizarea animalului.

Primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, a declarat pentru AGERPRES că ursul s-a încurcat în gardul de sârmă, situat la limita cu fondul forestier.

"Undeva la 50 de metri, nu ştiu dacă e intravilan sau extravilan, este un gard de sârmă al omului, care e limită cu fondul forestier, a venit ursul şi s-a încurcat în sârma aceea. A ţipat, a alertat lumea. (...) E periculos, nu te poţi duce mai aproape de zece metri de animal, e nervos, e agitat. E un exemplar la cam 300 kilograme", a spus Gheorghe Oniga.

Acesta a precizat că se încearcă tranchilizarea animalului, dar încă nu s-a găsit o soluţie în acest sens.

"Să vedem ce decizie se va lua. E un moment dificil, că nu ştim ce să facem, să îl tranchilizezi, nu ai cum să-l tranchilizezi, că am sunat peste tot şi nu au tranchilizante în zonă. Am anunţat şi ITRSV Suceava. (...) Cei care au tranchilizant la nivel de Piatra Neamţ - nu se pretează pentru urs", a explicat primarul din Bicaz-Chei.

Potrivit sursei citate, la faţa locului se află echipaje de jandarmi, poliţie, pompieri, care asigură zona şi au fost anunţate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu.

De asemenea, locuitorii din comună au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT transmis de ISU Neamţ. AGERPRES/ (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.