Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ion Bărbuceanu, profesor de Istorie şi colecţionar împătimit de obiecte vechi, valoroase prin istoria şi amintirea lor, este cel care a pus bazele Muzeului Ianca, reuşind astfel să salveze de la uitare şi distrugere peste 1.000 de piese de patrimoniu.

Născut în 1946, în satul Oprişeneşti, Ion Bărbuceanu şi-a construit întreaga viaţă şi carieră în jurul localităţii natale şi a reuşit, prin muncă, voinţă, răbdare şi foarte multă pasiune, să salveze o bună parte din istoria acestor locuri. Neobosit căutător de obiecte de patrimoniu şi cercetător pasionat al istoriei locurilor şi oamenilor din zona Ianca, profesorul Bărbuceanu şi-a dorit dintotdeauna să înfiinţeze un muzeu, în care să expună tot 'tezaurul' salvat în decursul anilor.

Ion Bărbuceanu face parte din categoria oamenilor care mişcă lucrurile, care nu se lasă învinşi de greutăţi, iar prin modul lui de a fi a reuşit să transforme în realitate un vis care pentru mulţi părea imposibil. După 1989, când legea a permis înfiinţarea unor muzee pe lângă cele de stat deja existente, profesorul Bărbuceanu a pornit demersurile pentru a găsi un sediu pentru noul muzeu şi pentru a intra în legalitate în ceea ce priveşte acreditarea lui. Fiecare etapă a avut partea ei de zbatere şi de aşteptare, dar, în cele din urmă, pe 1 decembrie 1999, s-a semnat actul de înfiinţare a Muzeului Ianca. Găzduită într-o casă construită în perioada interbelică şi donată de către proprietar Plasei Ianca, apoi cedată muzeului de către Primăria Ianca, instituţia muzeală a fost înfiinţată sub autoritatea unui ONG - Asociaţia cultural-istorică 'Muzeul Ianca'.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Fondatorul Muzeului Ianca, profesorul Ion Bărbuceanu, care s-a specializat între timp ca muzeograf, este cel care coordonează, de 22 de ani, în mod voluntar, activitatea acestei instituţii de cultură. Cea mai mare problemă care a existat încă de la înfiinţare şi continuă să existe şi în momentul de faţă este cea a lipsei unor reglementări clare în ceea ce priveşte finanţarea unui asemenea tip de muzeu, lipsa unei finanţări stabile, care să asigure întreţinerea pieselor de patrimoniu existente aici şi a clădirii care le găzduieşte.

"Sunt născut în satul Oprişeneşti, în 1946, an de secetă şi de urmări ale războiului", îşi începe istoria propriei vieţi profesorul Ion Bărbuceanu. "Pot spune că am crescut odată cu perioada critică prin care trecea Europa şi lumea în general, cea a Războiului Rece. Bunicii din partea mamei sunt din Ianca, deci pot să spun că am copilărit şi în Ianca şi în Oprişeneşti, pendulând între cei doi bunici, ambii veterani din Primul Război Mondial, ţărani gospodari, ţărani care, la venirea regimului comunist, au fost trecuţi la chiaburi. Suntem trei familii în sat cu numele de Bărbuceanu. Interesant este că bunicul meu, al cărui livret îl am, se numea Barbu Nicolae, dar după Primul Război Mondial, nu am descoperit încă de ce, şi-a luat numele de Bărbuceanu", continuă profesorul pasionat de istoria locurilor natale.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Şcoala generală a făcut-o în satul Plopu, aflat la 3 km de Oprişeneşti, traseu pe care l-a parcurs zilnic pe jos, iar studiile liceale le-a urmat la Liceul Teoretic Ianca, considerat unul de prestigiu în zonă la acea vreme.

"Neavând şcoală generală la noi în sat, a trebuit să fac naveta zilnic, 3 km pe jos, împreună cu un grup de 15-20 de copii din sat, până în satul Plopu, care era reşedinţa comunei. Am urmat apoi Liceul Teoretic din Ianca, care la vremea respectivă, în 1960, era un liceu de prestigiu în zonă. O parte dintre foştii mei profesori, prin faptul că dovedeau o competenţă profesională foarte bună, au ajuns unii inspectori generali, alţii profesori la Brăila sau Galaţi. Îmi amintesc cu plăcere de doi profesori care m-au luminat în cariera mea, profesorul de Istorie Cojocaru şi profesorul de filosofie Bârlădeanu", spune Bărbuceanu.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Ion Bărbuceanu mărturiseşte că pasiunea pentru istorie a dobândit-o din discuţiile care se purtau în casa bunicului din partea tatălui, când familia se strângea acasă de sărbători sau cu alte ocazii. Acolo a auzit pentru prima dată despre oamenii politici ai vremii, despre Partidul Liberal, despre Partidul Ţărănesc, despre Partidul Comunist şi despre ceea ce se întâmpla cu adevărat în ţară.

"Bunicul din partea tatălui a avut patru băieţi şi o fată. Fratele cel mare a terminat Liceul 'Bălcescu'. Era un lucru extraordinar ca un copil de la ţară să facă Liceul 'Bălcescu'. A urmat apoi Facultatea de Drept, a profesat o perioadă ca avocat, dar pentru că a început războiul a fost trimis să facă şcoala de ofiţeri de artilerie antiaeriană. Pe sora cea mică, fratele cel mare a fost cel care dus-o la şcoală. A urmat Şcoala Normală din Brăila şi a ieşit învăţătoare. Un alt frate a făcut Liceul Militar la Cernăuţi, unde a fost şef de promoţie. A fost trimis la studii pentru specializare în Germania, în timpul războiului. Am avut posibilitatea ca în familie să aflu foarte multe lucruri, atunci când fraţii se strângeau acasă, de sărbători sau cu alte ocazii. În discuţiile lor am auzit despre Partidul Liberal, despre Partidul Ţărănesc, despre ce se întâmpla în ţară, mai ales că un frate al bunicii din partea tatei fusese primar ţărănist aici, în Perişoru, sat component al oraşului Ianca. Făcuse 8 ani de puşcărie pentru că, chipurile, nu ar fi însămânţat cu grâu de toamnă. Bunica mai avea un frate preot la Plopu, plus alţii doi la Bucureşti, unul negustor şi celălalt proprietar de pământ. Întâlnirile lor şi discuţii despre viaţa politică din perioada interbelică, despre oameni politici, Maniu, Brătianu, liberali, ţărănişti, comunişti m-au atras şi m-au format în direcţia aceasta, a cunoaşterii istoriei", povesteşte Bărbuceanu.

 

Profesorul Bărbuceanu mărturiseşte că, iniţial, a vrut să devină avocat.

"Aveam unchiul care fusese avocat, mai aveam în familie soţul unei verişoare de la Bucureşti, tot avocat, iar gândul meu a fost, iniţial, să devin avocat. În 1964 am dat examen la Facultatea de Drept, dar nu am luat, aşa că am plecat militar. Am împlinit 18 ani în armată. M-am gândit că o soluţie ar fi să mă îndrept către învăţământ şi să urmez Facultatea de Istorie, având în vedere pasiunea mea pentru istorie. Am făcut prima dată Institutul Pedagogic la Bucureşti, apoi Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. În momentul în care am devenit profesor titular, am venit la liceul unde învăţasem. În 1979 eram profesor la Liceul din Ianca, apoi am fost numit director la Şcoala nr 2", menţionează el.

Revenit ca profesor pe meleagurile natale, se căsătoreşte cu o fată dintr-un sat apropiat, satul Filiu, dispărut în urma inundaţiilor din 1970, cu care are un băiat, astăzi colonel de aviaţie în Statul Major General, de care este foarte mândru că a dus mai departe tradiţia de ofiţeri în familie.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Soţia mea este din satul dispărut Filiu, distrus în cele două războaie mondiale şi dispărut în urma inundaţiilor din 1970. Sunt acum într-o echipă de oameni inimoşi, care vor să reconstituie memoria satului. În prezent, se realizează un memorial satul Filiu, avem şi o monografie a satului care este tipărită şi va fi lansată curând. Am un băiat care este ofiţer de aviaţie la Bucureşti, în Statul Major General, are grad de colonel. Mă bucur că a dus o tradiţie de familie, prin faptul că unchii mei au fost ofiţeri", subliniază colecţionarul.

***
Primele piese colecţionate de Ion Bărbuceanu au fost mai multe cărţi găsite în nişte lăzi vechi, în camera unui unchi de-al său, fost avocat şi ofiţer în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"În casa bunicilor exista o cameră căreia i se spunea 'camera lui Ion', fratele cel mare, care a studiat şi şi-a dus fraţii la studii. Era cu mare grijă de carte, a ştiut ce înseamnă cartea. Acolo am găsit lăzi cu cărţi de la Şcoala Normală, de la Liceul Militar din Cernăuţi, de la Liceul 'Bălcescu'. În special, cele care m-au pasionat au fost cărţile de istorie şi de citire. Acolo am văzut pentru prima dată cărţi cu chipul regelui, am citit ce înseamnă regele, ce a fost regele. Aceste cărţi reprezintă primele piese colecţionate de mine, ele se găsesc şi astăzi, în stare foarte bună, în Muzeul Ianca. Pasiunea de a colecţiona a existat dintotdeauna. Strângeam obiectele vechi care existau la bunici, unele de lucru la câmp, altele din activitatea casnică. Multe dintre acestea le puteţi vedea azi în muzeu. M-a pasionat întotdeauna ideea de a aduna obiecte vechi", recunoaşte Bărbuceanu.

Istoria înfiinţării Muzeului Ianca a început imediat după Revoluţie.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"În timpul regimului comunist nu exista o lege clară a muzeelor, dar în şcoli exista, prin regulamentul şcolar, posibilitatea ca profesorii de Istorie să îşi amenajeze cabinete. Cât am fost director coordonator pentru toate şcolile de pe raza oraşului Ianca, am avut un spaţiu mare pentru a amenaja un astfel de cabinet. Am avut o cameră ca un colţ muzeistic şi un cabinet de istorie bine pus la punct. O parte din lucruri le-am strâns în timp, cu paşi mărunţi, iar după Revoluţie s-a creat posibilitatea aceasta de a înfiinţa un muzeu. Din 1991 am început să solicit Consiliului Local un spaţiu care să găzduiască viitorul muzeu. În acea perioadă se punea problema restituirii proprietăţilor, erau multe case naţionalizate. Din bătrâni aflasem că proprietarul acestei case în care se află astăzi Muzeul Ianca, un negustor venit din zona Braşovului, ar fi donat-o din timpul vieţii Plasei Ianca. Clădirea era folosită pentru strângerea foncierei, a rămas decupajul ghişeului prin care casierul strângea banii. Ştiind că nu are urmaşi, am insistat să mi se dea", relatează colecţionarul.

A reuşit să intre în posesia respectivei clădiri şapte ani mai târziu, în 1998. A reabilitat-o cu sprijinul unor prieteni care aveau afaceri cu petrol şi cereale în zonă, şi-a adus la muzeu toată colecţia personală, apoi a început să apeleze la oamenii din zonă pentru a aduna cât mai multe obiecte de colecţie, în vederea dotării noului muzeu.

 

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Mi-am adus aici tot ce am avut în colecţia mea din şcoală, plus ce am avut acasă, apoi am început să iau la rând toate rudele, să doneze fiecare ce poate. La început, am înfiinţat trei secţii: Etnografie, Aviaţie şi Istorie locală. Am avut o bună relaţie de colaborare cu directorul de atunci al Muzeului Brăilei, profesorul Ionel Cândea, care m-a îndrumat pe partea de aranjare a muzeului. Şefa Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Brăilei, doamna Cloşcă, a stat aici o zi, m-a ajutat şi mi-a ordonat Secţia de etnografie. În perioada în care am fost director de şcoală, am avut o bună relaţie cu un fost comandant de la unitatea militară de aviaţie din Ianca, care ajunsese între timp în structurile centrale de conducere. Am mers la el şi m-a prezentat directorului Aviaţiei, care atunci îşi avea sediul la Otopeni, iar acesta m-a ajutat să dotez Secţia Aviaţie a muzeului. Cu ajutorul directorului Aviaţiei, am pus bazele Secţiei Aviaţie a muzeului. Am luat multe obiecte din unitatea militară de aviaţie de la Ianca, care încă nu se desfiinţase. Am luat legătura şi cu foste cadre din aviaţie, plus că aveam în clasa unde predam copii ai ofiţerilor, subofiţerilor, maiştrilor militari, la care am apelat şi fiecare a donat muzeului ce a putut. Secţia Etnografie am înfiinţat-o cu ajutorul localnicilor, care au donat tot felul de obiecte care se găsesc în casele ţărăneşti: covoare, ştergare, costume naţionale, obiecte care privesc viaţa de la ţară", prezintă Bărbuceanu începuturile muzeului.

***
În prezent, Muzeul Ianca găzduieşte, în corpul A, Secţia Artă, care cuprinde 25 de tablouri pictate şi donate de Georgeta Crainic, fiică a oraşului Ianca, stabilită în Canada, biblioteca muzeului, o expoziţie foto permanentă dedicată Marii Uniri şi Centenarului cu titlul "Regele Ferdinand - Întregitorul de ţară - şi Regina Maria - soldat, diplomat şi scriitor".

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Tot prin Muzeul Brăilei am descoperit-o pe Georgeta Crainic, fiică a oraşului Ianca, stabilită în Canada, care ne-a donat 25 de tablouri din creaţia ei. De profesie economist, Georgeta Crainic nu a mai practicat meseria în Canada, ci a activat în emigraţia românească din Canada ca scriitor, poet, ziarist şi pictor autodidact. Unele dintre tablourile expuse aici au făcut parte din expoziţii din Canada, New York, Washington şi Paris. A murit cu dorul de a veni în ţară. Tot aici am un început de bibliotecă, mai am nevoie de nişte rafturi pentru un fond de carte pe care l-am primit. Am aici donaţia lui Valentin Cantor, pe care l-am cunoscut prin familia Crainic. De profesie inginer chimist, Cantor a fugit din ţară în perioada comunistă. A donat o parte din propria bibliotecă Muzeului Ianca. Am de la el o colecţie de enciclopedie britanică şi carte scrisă după Revoluţie, de foşti deţinuţi politici. Tot aici există o cameră dedicată Centenarului, cu etape din Marea Unire şi imagini foto din Primul Război Mondial. Am trei replici de costume, uniforma de mareşal a Regelui Ferdinand, cea a Reginei Maria de colonel de roşiori regina-soldat şi tot cea a Reginei Maria de soră medicală. Am şi arme autentice din Primul şi Al Doilea Război Mondial, baionete autentice, cartuşe autentice. Principele Radu a venit de două ori la Ianca şi a vizitat muzeul. Avem o relaţie bună, de fiecare 10 mai m-a invitat la Palatul Elisabeta. Principele Radu a donat Muzeului Ianca o icoană cu pictură pe foiţă aurită, o farfurie jubiliară şi mai multe timbre UNESCO", ne dezvăluie colecţionarul.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


În corpul B se află sălile cu expoziţii permanente intitulate: "Tradiţia locală", care cuprinde costume tradiţionale româneşti şi instrumente muzicale specifice zonei; "Şcoala de altădată", unde se găsesc o colecţie de mobilier şcolar, materiale didactice, cărţi şcolare - toate din perioada interbelică; "Biserica strămoşească" - unde găsim obiecte de cult religios, icoane de patrimoniu, fotografii cu preoţi slujitori; "Secţia Aviaţie" - legată de istoria recentă a fostului Aerodrom militar de la Ianca, iar în holul clădirii se află o expoziţie de costume naţionale, piese din cultura ţărănească şi unelte agricole.


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"În Sala de tradiţie locală găsim obiecte care sunt şi astăzi în unele case ţărăneşti: covoare, ştergare, costume specifice zonei Brăilei, războiul de ţesut, roata de tors, care nu lipseau din gospodăria ţărănească. Cu cât lada de zestre era mai plină, cu atât se dovedea hărnicia şi căutarea fetei în lumea satului. Cele mai vechi piese sunt nişte cămăşi de noapte, autentice din zonă, care au peste 100 de ani. Avem şi instrumente muzicale specifice zonei, oamenii munceau, dar ştiau să se şi distreze, nu exista sat care să nu aibă muzicanţii lui pentru botezuri, nunţi. Din bucătăria ţărănească sunt expuse pe hol ventuzele, ţoiul, vase de ceramică, un dispozitiv prin care se prăjea cafeaua, o răşniţă, sifonul, tocătorul şi satârul - singura care avea maşină de tocat la noi în sat era preoteasa, putineiul de făcut unt. Am expus fotografii cu învăţători şi preoţi din perioada interbelică şi după, din zona Brăilei, o diplomă a unui ţăran din satul Perişoru, remarcat de ministrul Agriculturii în 1943, care a câştigat concursul de cel mai bun gospodar, am şi carul lui în muzeu", detaliază Bărbuceanu.

Într-o poză cu titlul "Săteni citind presa", apare tatăl lui Ion Bărbuceanu, alături de alţi trei săteni, fotografia fiind făcută de un ziarist venit pentru o documentare în satul Oprişeneşti.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Pentru realizarea sălii 'Şcoala de altădată', am adunat tot ce am mai găsit legat de şcoală: mobilier şcolar, am bănci de peste 100 de ani, tăbliţă şcolară, carte şcolară, un abecedar din 1938, carnet de elev, diplome, tocul cu cerneală, călimara, clopoţelul, carte din domeniul învăţământului din perioada interbelică, manuale din perioada interbelică, caiete ale unor elevi, unchi de-ai mei, fotografii cu elevi şi cadre didactice de altădată, material didactic, maşină de socotit manuală, cojile de nucă folosite atunci pentru pedepsirea elevilor, o condică şcolară veche, ziarul Universul din perioada interbelică, certificate şcolare de absolvire, lampa cu gaz, telefonul. Am avut aici costumul scriitorului brăilean Fănuş Neagu, dat pentru o perioadă muzeului de către fiica marelui nostru scriitor. Pe Fănuş Neagu am avut posibilitatea să îl cunosc chiar aici la Ianca şi mi-a povestit despre amintirile pe care le avea de când venea cu tatăl lui la târgul de aici. Am realizat şi un colţ al unui elev din satul Plopu, ajuns profesor universitar, fondatorul Facultăţii de Medicină de la Craiova, Fane Ghelase. În sala 'Biserica strămoşească' se găsesc obiecte de cult luate cu proces verbal de custodie de la toate bisericile din zonă, cele mai importante şi de valoare sunt două icoane de dimensiuni mari, împrumutate de la comuna Şuţeşti, care au fost realizate pe cheltuiala prinţului Şuţu", precizează Bărbuceanu.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Cum toată zona din jurul oraşului Ianca este încărcată de tradiţii militare, prin prezenţa unităţii de aviaţie, din muzeu nu putea lipsi o secţie dedicată piloţilor brăileni care s-au remarcat prin fapte de vitejie în timpul celor două războaie mondiale.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Sala 'Aviaţia' a pornit de la o sală mică, realizată printr-un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Brăila. Găsim aici ceea ce am mai putut să adun din momentul final de desfiinţare a unităţii militare de la Ianca. Imaginile sunt luate o parte de la Muzeul Aviaţiei, o parte de la foste cadre militare. Expoziţia porneşte cu faza de pionieri ai aeronauticii din spaţiul brăilean, cu primele începuturi când omul s-a gândit să se ridice de la sol. Am reuşit în cadrul studiilor întreprinse să găsesc acte şi imagini ale unor eroi ai aviaţiei uitaţi pe nedrept o bună bucată de vreme, care s-au născut pe aceste meleaguri, au copilărit aici şi au fost înmormântaţi, cu onoruri militare, în cimitirele din satele în care s-au născut. Avem primul survol peste Munţii Carpaţi făcut cu un balon cu hidrogen, în 1906, de către Nicolae Niculescu-Ianca, nepotul boierului care a întemeiat localitatea Ianca. Avem prima salvare cu paraşuta din nacela unui balon captiv, în timpul Primului Război Mondial, faptă care îi aparţine locotenentului brăilean Gheorghe Demostene Rally. Prima şcoală de pilotaj şi primul aerodrom au fost realizate de către avocatul Mihail Cerchez, membru al Baroului din Brăila", enumeră Ion Bărbuceanu.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Expoziţia mai cuprinde date despre un alt brăilean, aviatorul Nicolae Cicei, care se remarcă în Primul Război Mondial, iar în perioada interbelică proiectează şi realizează aeroportul din Cernăuţi, despre Ioana Cantacuzino, prima femeie din România care obţine brevetul de aviator, şi despre prinţul Constantin Şuţu, care şi-a amenajat un teren de zbor şi un hangar pe proprietatea sa din localitatea Şuţeşti.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Se pare că Regele Mihai, despre care se ştie că era un pasionat al zborului, ar fi venit aici, la terenul de zbor amenajat de prinţul Şuţu. Regele Mihai venea la Ruşeţu, când localitatea Ruşeţu era componentă a judeţului Brăila, după noua împărţire administrativă Ruşeţu a trecut la Buzău. Îl avem pe marele inginer constructor Mircea Grosu Viziru - la momentul 23 august 1944, ministrul Aviaţiei de atunci îi pune la dispoziţie un avion, cu care pleacă în Turcia şi din Turcia, în Brazilia. Serviciile secrete americane îl găsesc, colaborează cu el, este luat la NASA şi el are meritul de a realiza mitraliera rotativă la bordul avionului. Am în muzeu o copie a brevetului lui de inventator. În expoziţie găsim o imagine în care se vede Nicolae Ceauşescu, care atunci era general în Armata română, cu atribuţii politice, şi ministrul Forţelor Armate, Emil Bodnăraş, ambii asistă la primul zbor al unui avion militar cu reacţie în România, condus de către piloţi români, zbor care a avut loc pe Aerodromul din Ianca, în 1951. Primul care a zburat a fost maiorul Aurel Răican, ajuns general, a zburat cu avionul cu reacţie de producţie sovietică IAR 17. A fost o revoluţie pentru aviaţia din România, pentru că atunci s-a trecut de la aviaţia clasică, la aviaţia reactivă", aminteşte Bărbuceanu.

În vitrinele expoziţiei se găsesc costumul de general donat de fostul şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, Gheorghe Constantin, o uniformă de sublocotenent de aviaţie, ţinută de ceremonie, donată de fostul aviator de carieră Marin Ştefan, "un sprijin de nădejde al acţiunilor întreprinse de Muzeul Ianca", un scaun de catapultare, centrala telefonică semi-automată autentică a unităţii militare Ianca, epoleţi, centuri, carnete de zbor, telefoane militare, aparate morse, registre de bord, o cutie neagră şi bordul unui avion MIG 15.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Am recuperat o parte dintre obiectele unităţii militare de aviaţie de la Ianca, se puteau recupera şi mai multe în momentul în care a fost desfiinţată. La unitatea militară de la Ianca am avut doi generali, foşti comandanţi ai aviaţiei române, generalul Stan şi generalul Gheorghe. După ce au plecat ruşii în 1958, aici la Ianca a venit Regimentul 49 Aviaţie Vânătoare Bombardament şi în 2002 s-a desfiinţat. Am în vitrine obiecte care au aparţinut primilor comandanţi", mai spune colecţionarul.

Corpul C al Muzeului Ianca reprezintă o casă ţărănească autentică din satul Oprişeneşti, veche de peste 100 de ani, pe care profesorul Bărbuceanu a reuşit să o strămute şi să o aducă în curtea muzeului. Strămutarea a avut loc în perioada 2011-2012, colecţionarul reuşind să îi convingă pe moştenitorii casei, construită în perioada 1909-1910, cu care era consătean, să o doneze muzeului. Interiorul casei reproduce locuinţa de zi cu zi a unei familii de ţărani din Câmpia Brăilei.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Tot ce vedeţi în casa aceasta este de la părinţii mei, de la părinţii soţiei, de la bunicii mei, veri, verişoare. Avem camera de zi, pe care ţăranul o folosea pe timp de iarnă, aici tânăra fată îşi pregătea lada de zeste, cu cât teancul era mai sus, cu atât avea mai mulţi peţitori. Avem lada de tors a mamei mele, când eram mic adormeam în zgomotul făcut de roata ei, dimineaţa mă trezeam în acelaşi zgomot. Tot aici este patul de zestre al mamei de când s-a căsătorit din 1946, patefonul unchiului care a fost ofiţer, poze de familii, şaua de călăraşi cu schimbul a bunicului pe care a luptat la Mărăşeşti. Avem camera de curat, adică de oaspeţi, camera de zi, bucătăria de iarnă, bucătăria de vară, vatra hornului", îşi aminteşte cu emoţie Bărbuceanu de perioada copilăriei.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Corpul D este reprezentat de depozitul de unelte, numit şopron, în care sunt expuse unelte din zona de câmpie a Brăilei, un car, mai multe căruţe, diferite pluguri, unelte care evidenţiază civilizaţia agricolă specifică acestei zone etnografice.

"Găsim aici celebra căruţă brăileană, excelent păstrată, cu fiecare oblon pictat, lucru care era un fel de firmă proprie, specifică numai căruţelor celebre în epocă, fabricate la această firmă. Era folosită mai mult pentru fudulie, la nunţi, la petreceri, la plimbări, în rest greul câmpului se făcea cu carul cu boi. Fiecare căruţă avea aşa-numitele căpăcele, care sunau într-un anumit fel, în momentul în care soţia auzea clămpănitul căpăcelelor ştia că vine bărbatul ei şi trebuia să vină repede să deschidă porţile. Dintre piesele mai vechi de aici sunt două pietroaie de treierat, de ele se legau doi cai de regulă, care se învârteau la stânjen în jurul unui par, într-un sistem concentric, prin care se strângea funia la par şi se treierau cerealele, de regulă fasolea. În atelier am şi o maşină de stins incendiile trasă de un cal, cu pompa manuală acţionată de către om, şi o râşniţă de piatră, cu ajutorul căreia se făcea făină", arată Ion Bărbuceanu.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


În curtea interioară a muzeului este amenajat un model de gospodărie ţărănească din zonă, unde regăsim bucătăria de vară, umbrarul, fântâna cu cumpănă şi ulucul din piatră pentru animale, porumbarul şi coteţul pentru păsări, toate acestea fiind realizate printr-un proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

"Avem aici umbrarul, bucătăria de vară unde gospodina gătea şi făcea pâinea, fântâna, un uluc din piatră foarte vechi, unde se adăpau animalele, care a aparţinut celui mai bogat ţăran din Perişoru. Tot aici se găseşte o fântâna cu cumpănă şi o cruce de hotar de tipul celor care se fac în zona de câmpie, la răscruci de drumuri, pentru ca trecătorul să se oprească să bea apă, să se odihnească şi să se roage la Dumnezeu", mai menţionează Bărbuceanu.

***
Problema cu care s-a confruntat încă de la înfiinţarea Muzeului Ianca este cea a lipsei unei finanţări stabile, care să asigure întreţinerea pieselor de patrimoniu existente aici, precum şi a clădirii care le găzduieşte, dar şi lipsa posibilităţii de angajare a unui muzeograf şi a unui administrator.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Muzeul Ianca nu este bugetat, el se află în subordinea unui ONG, ne autofinanţăm prin sponsorizări, donaţii şi proiecte cu finanţare nerambursabilă. Recent, noi am căpătat şi cea de-a treia acreditare a muzeului, muzeul trebuie reacreditat din patru în patru ani. Cele mai multe proiecte le-am câştigat până acum cu finanţare de la Consiliul Judeţean Brăila. Am câştigat şi un proiect la Ministerul Culturii, intitulat 'Gospodăria românească din zona de câmpiei a Brăilei', în valoare de 250.000 lei. Am avut anul trecut un proiect, pentru care mi-a părut foarte rău că a fost refuzat de Consiliul Judeţean, mai ales că eram în plină pandemie şi îl intitulasem 'De la muzeul real, la muzeul virtual', pentru ca muzeul să funcţioneze online în pandemie. Dar nu am lăsat lucrurile aşa, am găsit un domn în Bucureşti care m-a ajutat să realizez turul virtual în două dintre sălile muzeului, cea de tradiţie locală şi cea de aviaţie. Aveam asigurată cofinanţarea pentru proiectul refuzat de Consiliul Judeţean, în valoare de 5.000 de lei, şi l-am rugat pe domnul respectiv din Bucureşti să mă ajute cu realizarea muzeului virtual. Deşi banii erau puţini pentru o astfel de muncă, a acceptat să mă ajute. Acum, cele două săli pot fi vizitate oricând online. Am avut vizitatori nu numai din ţară, ci şi de peste hotare. Am mai depus acum un proiect la CJ şi aştept răspunsul", ne mai spune Bărbuceanu.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, precizează că singura modalitate legală de susţinere a Muzeului Ianca este reprezentată de finanţarea proiectelor depuse de această instituţie de cultură pe Legea 350, cu condiţia ca proiectele să fie eligibile.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Fiind un muzeu susţinut de un ONG, nu o secţia a Muzeului Brăilei, îl putem susţine doar pe Legea 350, prin finanţarea proiectelor pe care le depune. Consiliul Judeţean a susţinut Muzeul Ianca prin proiectele depuse şi câştigate pe Legea 350. Consiliul Judeţean nu poate face mai mult, legea nu permite. Proiectele se depun în fiecare an, condiţia este că trebuie să fie un proiect eligibil, comisia de analiză este formată din funcţionari, ei analizează dacă proiectul se încadrează sau nu pe lege", a declarat, pentru AGERPRES, Francisk Chiriac.

La rândul lui, profesorul Ion Bărbuceanu afirmă că îi este foarte greu să întocmească de unul singur, "ca la carte", un astfel de proiect de finanţare şi că, din lipsă de fonduri, nici nu poate apela la firme de consultanţă în domeniu.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"În trecut, am mai avut nişte specialişti în întocmire de proiecte cu care mă consultam. Acum sunt singur şi le scriu şi eu cum pot şi cum mă pricep. Sper să fiu înţeles, pentru că încerc să merg mai departe cu ceea ce am la îndemână şi să salvez istoria acestor locuri", precizează Bărbuceanu.

Profesorul Ion Bărbuceanu, care are vârsta de 74 de ani şi se ocupă de acest muzeu, în mod voluntar, de 22 de ani, se întreabă cine va mai accepta să facă în viitor o astfel de muncă, fără să fie plătit.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Legea Muzeelor nu este clară, există muzee de stat, finanţate de Ministerul Culturii, muzee locale, pe care le finanţează consiliul local, şi muzee judeţene, finanţate de CJ. În afară de asemenea muzee, pot exista şi muzee care pot fi în subordinea ONG-urilor sau a unor persoane fizice, ele se numesc muzee de drept privat. Atunci când face referire la acest tip de muzee organizate de ONG-uri sau persoane fizice, legea spune că administraţiile locale pot să le finanţeze, nu că trebuie să le finanţeze, lăsând la latitudinea fiecărei administraţii să acorde sau nu finanţare. Am propus ca, în cadrul Ministerului Culturii, să existe o direcţie, un serviciu, care să se ocupe de aceste muzeele private. În ţară sunt multe şi sunt lăsate în plata Domnului. Să poată fi sprijinite într-adevăr de comunitatea locală, pentru faptul că ele valorifică un patrimoniu, aici se păstrează un tezaur, e cineva care are o asemenea pasiune. Cine mai vine acum, aşa cum sunt eu, fără salariu de peste 20 de ani, să aibă grijă de un muzeu? Mulţi renunţă. Statul ar trebui să reglementeze acest aspect, pentru că aşa vor fi stimulaţi în primul rând colecţionarii", este confesiunea colecţionarului.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


Profesorul Ion Bărbuceanu susţine ideea că muzeele private, aşa cum este considerat Muzeul Ianca, ar trebui să aibă o linie de finanţare nerambursabilă separată la Administraţia Fondului Cultural Naţional, să nu concureze cu muzeele de stat, pentru că ar fi defavorizate în ceea ce priveşte întocmirea proiectelor pentru obţinere de finanţare, având în vedere că muzeele de stat au în spate echipe de proiect, formate din informaticieni şi economişti.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


"Apare inconvenientul că muzeele mici de la oraşe şi comune nu au potenţial şi forţă să întocmească un proiect cu care să concureze mai departe cu un muzeu naţional, care are în spate echipe de proiect, formate din informaticieni, economişti. Aşa cum pentru sport există o lege a sportului, ar trebui scoase şi pentru finanţarea muzeelor locale linii de susţinere prin proiecte de finanţare nerambursabilă şi pentru cultură. Cei de la sport sunt avantajaţi de două ori: o dată de Legea 350, unde concurează pe linii de finanţare aprobate de consilii locale/judeţene, iar a doua oară de legea sportului. Din acest motiv, mişcarea sportivă este mult mai activă şi mai puternică, dar noi uităm de partea culturală", precizează el.

 


Foto: (c) Ecaterina Ignat / AGERPRES


***
Profesorul Ion Bărbuceanu, fondatorul Muzeului Ianca, a primit în anii 2009 şi 2012 Diploma de Excelenţă şi Trofeul în cadrul Galei Premiilor Culturale Brăilene, pentru "salvgardarea şi promovarea mărturiilor tradiţionale ale locuirii săteşti specifice zonei Brăilei". AGERPRES/ (A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.