

Prima lucrare de artă murală din Timişoara realizată integral din vopsea purificatoare de aer de către artistul Alex Baciu, a fost inaugurată, marţi, pe unul din pereţii Bibliotecii Centrale a Universităţii Politehnica Timişoara (BCUPT).
Pictura cu suprafaţa de 100 mp a fost realizată pentru campania de responsabilitate socială "Natura unui MULŢUMESC!", proiect care reprezintă o iniţiativă de încurajare a adoptării unui comportament responsabil faţă de natură, arată un comunicat al unui complex comercial din Timişoara, care a susţinut proiectul, alături de ZIDART - Street Art Festival.
Sursa foto: SCT
Peretele devine, astfel, un purificator natural, reducând nivelul de poluare al aerului, la fel de eficient ca o pădure de 100 mp. Conform sursei citate, vopseaua specială transformă substanţele poluante din aer, precum oxizii de azot şi de sulf, în nitraţi şi nitriţi inofensivi, care sunt depozitaţi pe suprafaţa vopsită, până când sunt eliminaţi de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.
Desenul creat de artistul Alex Baciu este o interpretare a simbolului universal al reciclării - Banda lui Moebius - şi lansează un îndemn de reconectare a omului modern la natură şi de adaptare şi modelare a societăţii după principiile acesteia pentru binele comun. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.