COD PORTOCALIU: 29-07-2021 ora 10 Intre 29 iulie – 01 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai multe stâne din Munţii Rodnei au început să se promoveze prin intermediul reţelelor sociale şi să atragă, astfel, turiştii care se avântă pe creste pentru a descoperi frumuseţile naturale şi lacurile glaciare, fiind organizate inclusiv evenimente unde drumeţii pot degusta din produsele obţinute din lapte de vacă sau de oaie.

Un astfel de eveniment este programat să aibă loc vineri după-masă, începând cu ora 16,00, la o stână situată la altitudinea de 2.100 metri, sub Vârful Roşu, unde producătorii din comunele Poiana Ilvei şi Ilva Mică îşi aşteaptă oaspeţii la un "picnic în fermă", cu intrare gratuită.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către organizatori, la eveniment sunt aşteptaţi reprezentanţi ai Parcului Naţional Munţii Rodnei şi ai ocoalelor silvice, dar şi drumeţi aflaţi în zonă, toţi putând degusta preparate din lapte de vacă şi oaie - caş, urdă, brânză -, dar şi balmoş preparat la stână.

Producătorii din Poiana Ilvei şi Ilva Mică au reuşit să acceseze un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar preparatele lor sunt considerate produse cu valoare naturală ridicată (HNV).

O altă stână din Munţii Rodnei deschisă drumeţilor este Putredu Moară, situată la altitudinea de 1.600 metri şi la o distanţă de aproximativ 75 de kilometri de staţiunea Sângeorz-Băi.

Pe lângă o sală de muls echipată la standarde europene, stâna deţine şi o capacitate de cazare de 15 locuri, astfel că turiştii pot înnopta în zonă.

Brânza frământată obţinută aici şi la unitatea de producţie deschisă în Sângeorz-Băi de către Societatea Cooperativă Agricolă de gradul I a obţinut deja atestatul de produs alimentar tradiţional.

În urmă cu două săptămâni, stâna-popas Putredu Moară a fost gazdă pentru 15 copii din Sângeorz-Băi veniţi într-o tabără organizată prin proiectul "Tineretul la vârf", coordonat de Reţeaua Alpină a Ariilor Protejate şi Reţeaua de Arii Protejate din Carpaţi, cu sprijin financiar din partea ministerului german al Mediului. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.