COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 19 Intre 19:50 si 20:50 se va semnala vijelie cu rafale de 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice, izolat grindină, averse torențiale ce vor cumula 25...30 l/mp in Județul Tulcea; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 19 Intre 19:40 si 20:40 se va semnala local - averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Vaslui; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 19 Intre 19:15 si 20:30 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Brăila; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:50 si 20:15 se va semnala local - averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Amenzile pentru hrănirea urşilor de către persoane fizice ar putea fi dublate sau chiar triplate faţă de nivelul actual, care se situează între 3.000 şi 5.000 de lei, potrivit secretarului de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Robert Szep.

 


"Lucrăm la un proiect de act normativ pentru limitarea şi sancţionarea drastică a hrănirii exemplarelor de urs de către persoane neautorizate în apropierea localităţilor. Vom creşte cuantumul amenzilor pentru abandonările de deşeuri şi vom efectua controale mult mai riguroase în ceea ce priveşte abandonarea deşeurilor în jurul localităţilor. Din păcate, destul de puţine persoane care hrăneau urşii au fost prinse în flagrant. În ultimele două săptămâni, trei persoane au fost amendate de Jandarmerie, respectiv de colegii de Garda de Mediu. Cred că este prea puţin... Am cerut ca amenzile să fie mult, mult mai mari peste ceea ce este acum pentru persoane fizice. Acestea sunt între 3.000 şi 5.000 de lei. Noi sper să le dublăm, chiar să le triplăm aceste amenzi pentru că, din păcate, habituarea ursului se datorează şi managementului defectuos în ceea ce priveşte deşeurile", a susţinut Szep, miercuri, într-un briefing de presă la Guvern.

Oficialul MMAP a menţionat, în acelaşi timp, că, prin intermediul unui proiect în valoare de 10 milioane de euro, va fi evaluată populaţia de urs din România prin metoda de amprentare genetică, iar primele rezultate ar fi putea apărea spre începutul anului viitor.

"În cadrul Ministerului Mediului avem câştigat un proiect de 10 milioane de euro prin care vom evalua populaţia de urşi prin metode genetice, respectiv vom crea un sanctuar al urşilor de 60 de hectare ca să ne asigure că exemplarele care nu mai pot fi redate mediului natural, ele fiind habituate, să fie relocate în acest sanctuar. Acest sanctuar vine în completarea celor existente la ora actuală şi care, din păcate, sunt cam semi-pline. Venim şi cu alte măsuri de prevenţie în cadrul acestui proiect, cum ar fi gardurile electrice (...) Avem un proiect de evaluare a populaţiei de urs pe amprentă genetică. Am mai dat drumul şi la o licitaţie privind evaluarea populaţiei de urşi prin metodele clasice. Să sperăm că cele două se vor completa şi vom vedea diferenţele dintre metode, ambele omologate. Noi sperăm ca licitaţia să se finalizeze şi să semnăm contractul cât mai repede cu cei care au câştigat. Sper ca până la sfârşitul anului, începutul anului viitor, să avem deja primele rezultate. În ceea ce priveşte proiectul pe amprentare genetică, asta durează pentru că se evaluează 1, 2, chiar 3 ani de zile populaţia respectivă să avem date la zi foarte exacte. Toţi urşii din România nu cred că îi vom avea număraţi niciodată. Orice studiu faci, este o estimare, ce ne va spune cu o precizie de 99%. Credeţi că nu ne aflăm în marja de eroare statistică? Nici nu ai cum să-i numeri pe toţi. Este ca şi cum ai spune să numeri toţi iepurii de pe câmp. Poţi să-i numeri pe toţi ? Nu poţi să-i numeri", a susţinut secretarul de stat din MMAP:

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, o Ordonanţă de urgenţă privind aprobarea metodelor de intervenţie pentru specia urs brun.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, actul normativ reglementează modul de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetăţenilor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împuşcare sau eutanasiere.

Scopul principal al Ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală a persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice.

Documentul precizează că sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

De asemenea, intervenţia asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităţilor se efectuează gradual, prin analizarea la faţa locului, de echipa de intervenţie, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun.

Echipa de intervenţie este formată din: primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, desemnat în comitetul local de situaţii de urgenţă conform art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs; personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanenţă cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, în zona unde s-a produs evenimentul; medicul veterinar.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împuşcare se face în următoarele situaţii: dacă intervenţiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării şi relocării nu dau rezultate şi gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului; dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol; dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol; în cazul în care exemplarul de urs în cauză se răneşte în cursul acţiunii de intervenţie şi nu sunt identificate alte soluţii conform prezentei ordonanţe de urgenţă; dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată şi nu sunt identificate alte soluţii; dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viaţa.

"În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi şi pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea şi relocarea ori extragerea prin eutanasiere sau împuşcare a exemplarelor de urs, unităţile administrativ-teritoriale vor încheia contracte de prestări servicii cu gestionarii fondurilor de vânătoare şi medicii veterinari, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Modelele de contracte de prestări servicii se stabilesc prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, care se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", se arată în actul normativ.

Costurile privind intervenţia se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenţia în baza contractului de prestări servicii de permanenţă încheiat cu gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică şi se decontează de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi în baza documentelor justificative depuse de unităţile administrativ - teritoriale la Gărzile forestiere. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Guvernul a aprobat metodele de intervenţie imediată pentru specia de urs brun

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.