COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Judeţul Bihor ar putea beneficia de un grup de combatere a grindinei, alcătuit din 24 de puncte de lansare, ce ar acoperi o suprafaţă de aproximativ 600.000 de hectare.

Propunerea a fost avansată miercuri, în sala mare a Prefecturii Bihor, de către reprezentanţii Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.


La şedinţa de lucru, condusă de subprefectul Daniel Palaghianu, au fost prezenţi trei specialişti în domeniu şi directorul tehnic al Autorităţii Naţionale, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate sistemele şi metodele folosite pentru protecţia culturilor agricole şi a obiectivelor umane în România şi în lume, precum şi stadiul investiţiilor în Sistemul Naţional Antigrindină din ţară.

 


Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES


Potrivit directorului tehnic al Autorităţii, Dragoş Manole, sistemul naţional, demarat în 2000, se dezvoltă pe etape, anual, şi cuprinde în prezent 65 de puncte de lansare, care sunt operative, iar până la sfârşitul sezonului, vor funcţiona 106 puncte de lansare, urmând să se deschidă şi unităţile de combatere de la Mureş şi Maramureş.

De asemenea, Autoritatea are în proiect înfiinţarea a două unităţi de creştere a precipitaţiilor, cu aeronave. În acest sens, în urmă cu doi ani s-a făcut un prim experiment pentru stimularea precipitaţiilor cu ajutorul aeronavelor.

"Toate aceste obiective care există în ţară, menite să protejeze culturile agricole şi aşezările umane, aparţin Statului Român şi sunt efectuate integral prin investiţii ale guvernului. Mergem prin toată ţara pentru că vrem să dezvoltăm acest sistem. Aici, în partea de vest a ţării, ştim că este un bazin cerealier foarte important", a spus, în cuvântul său, Adrian Dobrescu, consilierul directorului general al proiectantului Sistemului Antigrindină.

 

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES


Echipa de specialişti efectuează de luni mai multe vizite de informare în judeţele din vestul ţării, unde, în afară de Timiş, nu există încă grupuri de combatere a grindinei, respectiv Arad, Bihor, Satu Mare.

 

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES


Consilierul directorului general al S.C. "Intervenţii active în atmosferă", Dan Axinte, a prezentat un material amplu despre metodele adoptate şi posibil realizabile în România pentru combaterea grindinei, precum organizarea sistemului existent în prezent în ţară, cu pregătirea specialiştilor şi a operatorilor din punctele de comandă şi punctele de lansare.

Daniel Palaghianu a conchis, în încheierea prezentărilor, că va fi trimis un memoriu către Ministerul Agriculturii, o notă de fundamentare cu accent pe oportunitate şi necesitate, pentru a solicita implementarea acestui sistem în judeţ.

 

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES


Procedura de finanţare nu este deocamdată clară, existând posibilitatea finanţării prin PNRR. Un punct de lansare ar costa în jur de două milioane de lei, ceea ce pentru 24 de puncte ar însemna 48 de milioane de lei.

"În cadrul PNRR a fost realizat un pachet de către Ministerul Agriculturii, numit Managementul apei, în care România solicita Uniunii Europene o sumă de circa şase miliarde de euro pentru refacerea sistemului de irigaţii, dar şi combaterea grindinei şi creşterea precipitaţiilor. În proiect, judeţele Bihor şi Arad ar putea primi o finanţare de 4 milioane de euro, 162 de UAT-uri", a precizat Adrian Dobrescu.

Estimativ, acest grup de combatere judeţean ar putea fi realizat în doi-trei ani, potrivit specialiştilor.

 

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES


Consilierul preşedintelui Autorităţii, Sandu Marin, a precizat, pentru AGERPRES, că în 2020 au fost lansate în jur de 4.000 de rachete antigrindină, iar anul acesta, până în prezent, au fost lansate 4.600 de rachete, efectul benefic al acestora fiind de necontestat. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.