

Sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Izvoarele Sucevei a fost inaugurat, joi, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce a fost reabilitat printr-o investiţie de circa 8 milioane de lei, a informat Prefectura Suceava.
Potrivit sursei citate, la SPF Izvoarele Sucevei a fost reabilitat pavilionul administrativ, dar şi construite pavilioane şi amenajări noi, în baza proiectului de investiţii finanţat din Fondul pentru Securitate Internă şi implementat în 33 de luni.
Foto: Prefectura Suceava
La evenimentul de inaugurare au participat, alături de prefectul Iulian Cimpoeşu, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretarul de stat Bogdan Despescu, şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Cătălin Cezar Ciorteanu.
Prefectul Iulian Cimpoeşu a spus că finalizarea acestui proiect aduce structura la standarde europene, în special pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi practicilor de lucru în supravegherea şi controlul fizic al frontierei României cu Ucraina, va creşte capacitatea de intervenţie şi va reduce riscurile generate de infracţionalitatea transfrontalieră.
Foto: Prefectura Suceava
Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, construcţia modernă a acestui sediu corespunde actualei concepţii de susţinere a supravegherii şi controlului frontierei, asigură condiţii de muncă la standarde europene (mobilier modern, echipamente de comunicaţii şi informatică de ultimă generaţie, sistem de climatizare de ultimă generaţie, grupuri sanitare moderne), precum şi gararea şi adăpostirea mijloacelor de mobilitate terestră (garaj, staţie automată de alimentare cu carburant), padocuri pentru câini, sală de sport şi o sală de conferinţe modernă.
Sediul modernizat al SPF Izvoarele Sucevei este amplasat în localitatea Izvoarele Sucevei, în imediata apropiere a DJ 175, ceea ce permite o deplasare operativă a efectivelor în zona de competenţă. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.