Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul Copiilor va fi organizat, de 1 Iunie, de Camera Superioară a Parlamentului în colaborare cu UNICEF, în grădina Senatului, unde celor mici li se vor propune activităţi sportive, artistice şi educative.

"Ziua Internaţională a Copilului reprezintă principalul moment din an pentru promovarea drepturilor copilului, fiind şi o ocazie de a iniţia acţiuni de conştientizare a faptului că dezvoltarea armonioasă a copilului prin diferite activităţi trebuie să fie o preocupare permanentă a oricărui părinte", se arată într-un memorandum intern al Senatului.

Accesul va fi deschis publicului larg cu respectarea normelor şi prevederilor legale în vigoare la data respectivă.

În organizarea acestui eveniment, Senatului i se vor mai alătura Opera Comică pentru Copii, Teatrul Masca, Teatrul Ţăndărică, Circul Metropolitan Bucureşti.

În zona dedicată reprezentanţelor diplomatice la Bucureşti, "Ambasadele copiilor", vor fi oferite informaţii şi atracţii dedicate copiilor, pentru a descoperi prin joc savoarea copilăriei din cultura altor state.

Opera Comică pentru Copii va asigura, de 1 Iunie, un trenuleţ pentru plimbări pe aleile din faţa Senatului, o zonă cu tiroliană, un stand pentru face painting, un debate corner şi o zonă pentru jocuri cu apă.

Printre atracţiile oferite copiilor se vor mai număra un "Motor Show" şi plimbări cu ponei asigurate de Circul Metropolitan din Bucureşti.

"Lumea lui Ţăndărică" este zona organizată de teatrul de animaţie omonim care propune copiilor ateliere, iar Programul Naţional Cantus Mundi, desfăşurat sub egida Ministerului Culturii, oferă în zona "Ding Dong", cu clopoţei muzicali, interpretări după partituri pentru toate vârstele şi o miniscenă dedicată corurilor de copii din acest program.

Nu vor lipsi nici statuile vivante ale Teatrului Masca, un concurs de desene pentru copii şi terenurile de sport.

La un stand va fi prezentată viitoarea campanie de vaccinare pentru copii. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.