COD PORTOCALIU: 05-08-2021 ora 10 Intre 05 august, ora 12:00 – 06 august, ora 06:00 se va semnala vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Revenirea acestora este cuprinsă în planul de retragere din Afganistan a celor peste 600 de militari români, plan coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, "astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă".

 

 

Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021, dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, precizează MApN.

Ministerul Apărării Naţionale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a trupelor, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

***

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat.

În ianuarie 2001, primele efective de militari români, un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri de legătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002 a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de-al Doilea Război Mondial.

Din 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă şi control de nivel brigadă, cât şi în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaţionale de consiliere şi legătură (OMLT), detaşamente din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunităţi CIMIC.

La misiuni au luat parte şi elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicaţiilor şi informaticii, structuri din cadrul Forţelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO şi multinaţionale. Forţele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA). Misiunile militarilor români în teatrul de operaţii din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forţelor Întrunite din cadrul MApN.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support (RSM), cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii şase ani, participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români au murit în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin)

 

Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale, Romania / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.