Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O expoziţie în aer liber dedicată unor poloneze şi românce care au avut curajul de a schimba lumea va fi inaugurată, joi, la Memorialul Închisoarea Piteşti.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul Polonez din România.

"Printre protagonistele expoziţiei - 17 poloneze şi 17 românce - se numără luptătoare pentru libertate, independenţă sau drepturile femeilor, precum şi pioniere în domeniul ştiinţei sau al sportului. Printre femeile ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziţiei (...) se află figuri care au luptat împotriva comunismului sau care au suferit ca urmare a represiunii comuniste din România precum: Elisabeta Rizea (sprijinitoare a grupului Haiducii Muscelului, deţinută politic), Victoria Agarici (mama celor trei fraţi Agarici care au fost condamnaţi şi închişi de comunişti, printre altele, la Închisoarea Piteşti), Smaranda Brăescu (condamnată de comunişti pentru atitudinea curajoasă faţă de alegerile falsificate din 1946 şi pentru ca s-a alăturat mişcărilor de rezistenţă anticomunistă)", se arată într-un comunicat al Memorialului Închisoarea Piteşti transmis, luni, AGERPRES.

Eroinele expoziţiei "Poloneze şi românce care au schimbat lumea" sunt româncele Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuţescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu şi polonezele Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jedrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckoronska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Sklodowska-Curie, Zofia Stryjenska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiorska, Elzbieta Zawacka, Narcyza Zmichowska.

"Realizările eroinelor expoziţiei uimesc şi astăzi. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat neîncetat împotriva stereotipurilor, arătând cât de importante sunt pasiunea şi determinarea", se menţionează în comunicat.

Invitate la deschiderea expoziţiei sunt Galina Răduleanu (fostă deţinută politic), Katarzyna Zalaszewska (Institutul Polonez din România) şi Maria Axinte (Memorialul Închisoarea Piteşti). La finalul expoziţiei va putea fi achiziţionat volumul de memorii din detenţie al Galinei Răduleanu, "Repetiţie la moarte", iar autoarea va fi prezentă pentru o sesiune de autografe.

 



Expoziţia în aer liber poate fi vizitată în perioada 22 aprilie - 30 iunie la Memorialul Închisoarea Piteşti din Str. Negru Vodă nr. 30. Intrarea este liberă.

Încă de anul trecut, expoziţia este însoţită de scurte animaţii realizate de studioul polonez de ilustraţie şi design Dinksy din Cieszyn. Toate filmele de animaţie din ciclul "Poloneze şi românce care au schimbat lumea" sunt disponibile pe canalele de internet ale Institutului Polonez din Bucureşti.â

Expoziţia a fost creată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la recâştigarea independenţei Poloniei şi a Anului Drepturilor Femeii, precum şi a Marii Uniri a României. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Memorialul Închisoarea Piteşti

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.