Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi sindicalişti de la Termocentrala Mintia au protestat spontan, marţi, în faţa sediului unităţii, în semn de solidaritate cu liderii sindicali care s-au deplasat la Bucureşti pentru a discuta, la Ministerul Energiei, alături de reprezentanţii administraţiei judeţene, perspectiva Complexului Energetic Hunedoara.

Potrivit unui document transmis de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, termocentrala nu a primit avizul favorabil din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu.

"Sperăm ca discuţiile de la Ministerul Energiei să întoarcă Termocentrala Mintia de pe drumul greşit pe care a apucat", a spus unul dintre liderii energeticienilor.

Preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, a anunţat, luni, că Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a transmis un document prin care respinge cererea de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu pentru Termocentrala Mintia. În opinia sa, acest aspect va avea efecte asupra aplicării Ordonanţei 60/2019 prin care CEH ar urma să fie divizat în Termocentrala Mintia şi Complexul Energetic Valea Jiului, acesta din urmă constituit din Termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune din Valea Jiului.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, prezent şi el la discuţiile de la Bucureşti, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că instituţia pe care o conduce este dispusă să preia în administrare termocentrala, însă fără datoriile acesteia care ajung să depăşească valoarea activelor.

Termocentrala Mintia face parte din CEH şi numără circa 700 de angajaţi. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.