Minerii care s-au autoblocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanşat în urmă cu şase zile, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii.
Unul dintre reprezentanţii minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocaţi în subteran vor ieşi la suprafaţă, în cursul serii, pe la Mina Sud Lupeni.
"Bunul Dumnezeu a făcut să se rezolve şi această problemă, doar pe cele trei luni de zile", a spus Miron într-o postare video făcută pe Facebook.
El le-a mulţumit minerilor de la Vulcan şi "câtorva mineri" de la Livezeni şi Lonea pentru sprijinul acordat pe timpul protestului.
"Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi a ajuns la bun sfârşit acest protest", a conchis Miron.
Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.
Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* Ministrul Muncii: Vom aloca bani, în trei tranşe, pentru drepturile salariale restante ale minerilor
* Hunedoara: Câteva sute de mineri aşteaptă, în curtea CEH, rezultatul negocierilor de la Bucureşti
* Hunedoara: Minerii din subteranul exploatării Lupeni, dispuşi să intre în greva foamei
* Hunedoara: Minerii de la Lupeni continuă protestul declanşat în subteran
* Hunedoara: Minerii blocaţi în subteranul exploatării de cărbune Livezeni au încetat protestul
* Administratorul special CEH: Minerii îşi vor primi salariile mai devreme de 26 februarie
* Hunedoara: Peste 200 de mineri au protestat în faţa sediului EM Lupeni
* Hunedoara: Marş de solidaritate spontan cu minerii autoblocaţi în subteran la Lupeni
* Hunedoara: Continuă protestul minerilor blocaţi în subteran la exploatarea de huilă Lupeni
* Hunedoara: Peste 100 de mineri de la exploatarea Livezeni au refuzat să iasă din subteran
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.