COD GALBEN: 16-05-2021 Intre 06:20 si 09:00 se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) dezaprobă ferm validarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă, arătând că este "o ofensă" la adresa memoriei victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.

"IICCMER dezaprobă ferm acest vot transpartinic. Validarea mandatului de deputat al domnului Francisc Tobă, în ciuda numeroaselor probe care atestă implicarea sa în reprimarea Revoluţiei de la Sibiu, este o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

IICCMER îşi reiterează implicarea în investigarea crimelor şi abuzurilor comise în perioada 1945-1989.

"Or, gestul validării ca parlamentar a unei persoane trimise în judecată în dosarul Revoluţiei este o piedică în derularea corectă a 'procesului comunismului'", mai precizează IICCMER.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, validarea mandatului deputatului Francisc Tobă, după ce Comisia de validare a înaintat un raport în acest sens.

Francisc Tobă, ales pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) Braşov, a depus apoi jurământul în plenul Camerei Deputaţilor.

Pe 1 februarie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o solicitare a grupului parlamentar AUR referitoare la invalidarea mandatului lui Francisc Tobă.

În locul acestuia, AUR o propunea pe Raluca Maria Borta, solicitarea fiind trimisă Comisiei de validare.

Potrivit adresei transmise Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Francisc Tobă nu mai are calitatea de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor, fiind exclus din partid.

Solicitarea AUR a fost trimisă Comisiei de validare privind mandatele de parlamentar. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.